Munaf sapă alianţele lui Băsescu

că, mai degrabă, a fost vorba de neîncredere din partea americanilor şi a irakienilor în a colabora cu Bucureştiul. Regimul Băsescu are o mare problemă în relaţia cu aliaţii săi din Irak.

că, mai degrabă, a fost vorba de neîncredere din partea americanilor şi a irakienilor în a colabora cu Bucureştiul. Regimul Băsescu are o mare problemă în relaţia cu aliaţii săi din Irak. Din cele spuse de oficialii români, reiese că nimeni de la Bagdad şi Washington nu a catidicsit să le dea vreo informaţie despre proces şi, mai apoi, despre condamnarea lui Munaf. Mai mult, aşa cum Adevărul a scris ieri, citând surse de la Bagdad, irakienii şi americanii nu au avut încredere în români încă din momentul eliberării jurnaliştilor. De aceea nu i-au dat drumul lui Munaf să plece în România. Viaţa le-a dat dreptate: probabil şi Munaf ar fi luat calea străinătăţii, ghidat de aceiaşi băieţi cu ochi albaştri care l-au făcut pierdut şi pe Omar Hayssam.Munaf are toate motivele să fie furios că nu a ajuns în România atunci când cei trei jurnalişti au fost eliberaţi, în urmă cu un an. A fost închis şi apoi condamnat la Bagdad, cu toate că preşedintele Băsescu anunţa iniţial că va ajunge la Bucureşti. Cel cu care a "orchestrat" răpirea, sirianul Omar Hayssam, a fost eliberat din închisoare pe false motive medicale şi, apoi, a şters-o din ţară. "Victime" au căzut şefii serviciilor secrete şi procurorul general. Miniştrii justiţiei, Monica Macovei, şi internelor, Vasile Blaga, sunt bine mersi.
Direct responsabili de penitenciare şi poliţia de frontieră, cei doi nu au avut nici măcar intenţia să îşi dea demisia. Probabil şi de aceea Băsescu a trecut la mişcarea de învăluire cu demisiile şefilor servi-ciilor. Toată lumea s-a focalizat pe cei trei plus Botoş şi a uitat de ceilalţi doi, cel puţin la fel de vinovaţi, dacă nu chiar mai mult. Aceştia aveau însă un "argument" foarte important: sunt oamenii preşedintelui. O nouă diversiune reuşită, marca Băsescu. Munaf mai are un motiv să fie supărat că nu a ajuns în România. Dacă cumva ar fi fost condamnat aici pentru terorism, s-ar fi ales cu numai şapte ani de închisoare şi probabil că ar fi scăpat mult mai repede. În Irak, justiţia a fost mult mai dură.
Un alt fapt care nu se practică între aliaţi este că americanii şi irakienii nu au fost deloc interesaţi să îi lase pe români să îl audieze oficial pe Munaf şi i-au plimbat de la Ana la Caiafa, ca şi cum i-ar evita. În spatele uşilor închise au lucrat însă la finalizarea cazului. În acest caz, România nu a fost tratată ca un aliat, ceea ce reprezintă o mare problemă pentru regimul Băsescu. Americanii ştiu probabil şi de ce! Afacerea răpirii, îngropată la Bucureşti, a fost relansată la Bagdad. Iar secretizarea în continuare a dosarului răpirii pentru încă 49 de ani, cum vrea preşedintele Băsescu, indică faptul că ar fi vorba de o încercare de acoperire a urmelor. Pentru a ne dovedi buna sa credinţă, preşedintele ar trebui să îl desecretizeze şi apoi să îl dea publicităţii. Ar putea fi o cale de a lămuri speculaţiile că s-ar fi folosit de o înscenare orchestrată de servi-ciile secrete pentru a câştiga puncte politice.