Motorul cu iluzii

Iluzia este cel mai prost combustibil. Şi, din păcate, la staţiile liberale se distribuie din plin, alimentând noi curse în gol. Inutil de insistat asupra iluziei că Traian Băsescu

Iluzia este cel mai prost combustibil. Şi, din păcate, la staţiile liberale se distribuie din plin, alimentând noi curse în gol.

Inutil de insistat asupra iluziei că Traian Băsescu putea fi înlăturat prin referendum, la data de 19 mai 2007. Şi-au făcut plinul şi s-au trezit părăsiţi, în ziua votării, de 60% din alegătorii lor. Restul e pură teorie. Iar rezistenţa Palatului Victoria faţă de Palatul Cotroceni e, pur şi simplu, o nouă iluzie.

Campania electorală permanentă a liderului de la Cotroceni şi mai ales impetuozitatea cu care acesta găseşte ţinte pentru canalizarea marilor zăcăminte de ură colectivă din societatea românească îi pun mereu pe liberali în situaţii defensive şi îi conferă lui Traian Băsescu o aură de cavaler pe calul alb al dreptăţii.

Băsescu ştie că, într-o ţară ca România, succesul politic e garantat dacă-i acuzi pe toţi de corupţie, constituind un fel de justiţie paralelă. Aceea a impresiei maselor, adunate, eventual, din trei în trei luni, în Piaţa Universităţii. Alaltăieri era Vântu înjurat de mama focului, pe malul surpat al inundaţiilor, dar scos între timp de pe lista neagră. Ieri erau Iliescu, Voiculescu, Hrebenciuc, Patriciu, azi e Fenechiu şi din nou Patriciu - Voiculescu are, mai nou, soluţii rezonabile, deci e băiat bun, până la noi ordine. Permanent, la Palatul Cotroceni va exista o listă cu geometrie variabilă a vinovaţilor de serviciu. Adăugaţi aici dependenţa PNL de PSD care, cu cât va continua, cu atât va nedumeri şi mai tare puţinii alegători care au mai rămas alături de Partidul Liberal. Plus figurile aduse pe posturi ministeriale - unele comice, precum Cristian Adomniţei, şi altele şterse, precum Cristian David, unele prăfuite, precum Teodor Meleşcanu, şi altele de-a dreptul sinistre, precum Decebal Traian Remeş.

În sfârşit, mai sunt dificultăţile obiective pe care orice guvern le va avea în a-şi exploata propagandistic un număr de succese - cota unică, creşterea economică susţinută şi câteva măsuri de debirocratizare, de exemplu - într-o perioadă atât de gălăgioasă pe scena politică. Toate acestea fac cel puţin problematica rezistentă pe care PNL şi Călin Popescu Tăriceanu şi-o imaginează din spatele zidurilor Palatului Victoria. Şi întrebarea este dacă nu cumva, în aceste condiţii, PNL n-ar face mai bine ca, în loc să alimenteze un nou plin de iluzii, să-i lase lui Traian Băsescu şi guvernul, scoţându-l astfel din campania electorală şi aducându-l pe terenul arid al realităţii. Cel puţin liberalii şi-ar dezlipi eticheta de partid care se agaţă cu orice preţ de putere. Şi, mai ales, ar avea timp să construiască o adevărată opoziţie faţă de alunecarea vieţii politice româneşti spre radicalism şi populism.