Motiunea "Esecul integrarii" - depusa la Camera Deputatilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentarii liberali si democrati au inaintat, ieri, plenului Camerei Deputatilor motiunea simpla intitulata "Esecul politicii Guvernului Nastase cu privire la integrarea Romaniei in Uniunea

Parlamentarii liberali si democrati au inaintat, ieri, plenului Camerei Deputatilor motiunea simpla intitulata "Esecul politicii Guvernului Nastase cu privire la integrarea Romaniei in Uniunea Europeana". Textul, semnat de 56 de deputati, are sapte subcapitole, ale caror titluri incep cu urmatoarea afirmatie: "Guvernul Nastase a mintit". Astfel, potrivit initiatorilor motiunii, Guvernul Nastase a mintit cu privire la separarea puterilor in stat, cu privire la combaterea coruptiei, cu privire la reforma Justitiei, cu privire la nivelul de trai, cu privire la procesul de reforma economica, cu privire la adoptiile internationale si in legatura cu respectarea libertatii de exprimare si a independentei presei. Semnatarii textului declara ca nu sunt dispusi sa gireze politic esecul actualului guvern si cer demiterea ministrilor Dan Ioan Popescu, Miron Mitrea, Ioan Rus, Alexandru Farcas, Gabriel Oprea. Deputatii liberali si democrati mai solicita ca primul-ministru sa prezinte in fata Parlamentului un raport cu privire la criticile formulate in raportul de tara si planul de masuri care sa duca la respectarea calendarului de aderare a Romaniei la UE. Semnatarii motiunii declara ca sistemul politic din Romania este marcat de dezechilibre majore, iar pluripartitismul este doar aparent. "In ultimii trei ani, PSD si-a transferat in propria curte, ispitind, amenintand si santajand, aproape 10.000 de alesi - parlamentari, primari, consilieri judeteni si locali - de la alte partide, fapt neconceput intr-un stat de drept", se spune in textul motiunii. Conform calculelor liberalilor si democratilor, PSD a ajuns sa detina o pondere de 90 la suta in consiliile judetene, iar aproape 80 la suta dintre primari apartin acum Partidului Social Democrat. Semnatarii motiunii afirma ca PSD continua sa-si pastreze influenta si controlul asupra puterii judecatoresti. "Din nefericire, partidul de guvernamant nu este dispus sa realizeze adevaratele masuri de reforma a sistemului judiciar, de teama ca isi va pierde influenta si controlul politic asupra Justitiei", spun initiatorii motiunii. Dupa adoptarea amendamentelor Oostlander-Nicholson in Comisia de politica externa a Parlamentului European, PD, PNL si PRM au anuntat ca vor inainta o motiune de cenzura impotriva Guvernului Nastase. Negocierile dintre cele trei partide privind textul motiunii si, mai ales, persoanele care il vor citi au esuat. PRM nu a acceptat decat varianta in care C.V. Tudor ar fi urmat sa citeasca textul motiunii in plenul celor doua Camere. PD si PNL au considerat ca nu trebuie sa faca din presedintele PRM un purtator de stindard al Opozitiei din Romania. Neavand numarul de deputati necesar depunerii unei motiuni de cenzura, democratii si liberalii au hotarat sa inainteze singuri doar o motiune simpla. In termen de cel mult sase zile, motiunea simpla urmeaza sa fie dezbatuta in plenul Camerei Deputatilor.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite