Motanul Somnorilă şi-a pus cămaşă verde

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Judeţean Suceava este acuzat de Institutul pentru Studierea Holocaustului „Elie Wiesel“ că a finanţat din bani publici apariţia unei cărţi cu mesaj antisemit.

Volumul de poezii pentru copii „Păţania lui Somnorilă", scrisă de un sucevean în vârstă de 100 de ani, a scandalizat atât Institutul „Elie Wiesel", cât şi presa internaţională.

Autorul, un fost deţinut politic originar din Câmpulung Moldovenesc, apare pe coperta cărţii publicate din fondurile Consiliului Judeţean Suceava, alături de fotografia lui Corneliu Zelea Codreanu, conducătorul Mişcării Legionare. Fotografia ilustrativă este realizată într-una dintre camerele casei lui George Ungureanu, iar imaginea liderului legionar apare în fundal, printre imaginile înrămate păstrate de câmpulungean încă din tinereţe.

Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului a protestat faţă de finanţarea din bani publici a unei cărţi pe care o consideră cu caracter antisemit. Pe pagina de gardă a volumului apar drept colaboratori Consiliul Judeţean Suceava şi instituţia subordonată, Centrul Cultural Bucovina. „Este inexplicabil şi revoltător să asistăm la susţinerea şi promovarea imaginii, de către conducerea Consiliului Judeţean Suceava, a unui fost legionar care a luat parte la politica antisemită a statului. De asemenea, suntem profund îngrijoraţi de promovarea unei literaturi memorialistice sau destinată tinerei generaţii, având ca mesaj idei şi personaje ale Mişcării Legionare", se arată în comunicatul Institutului „Elie Wiesel".

„Cine s-a supăra o să-i treacă"

Cartea pentru copii „Păţania lui Somnorilă" a fost lansată pe 11 aprilie 2012, cu ocazia zilei de naştere a scriitorului George Ungureanu, care a împlinit 100 de ani. Evenimentul a fost organizat de CJ Suceava, Centrul Cultural „Bucovina", Muzeul Bucovinei, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera", iar vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Vasile Ilie, a fost unul dintre invitaţi. „Conducerea CJ Suceava se delimitează de orice fapt care ar elogia persoane care au un trecut istoric neclar şi regretă acest eveniment", a fost reacţia vicepreşedintelui Vasile Ilie după izbucnirea scandalului. Acum, şefii CJ  şi cei ai Centrului Cultural Bucovina evită să mai răspundă la întrebări legate de acest subiect.

Autorul se arată detaşat de scandalul stârnit de lucrarea lui. „Este o poveste pentru copii despre un motan. Am scris-o în puşcărie. Am dat-o la tipărit în Suceva şi nu m-am mai gândit la ea. Cine s-a supărat o să-i treacă", a replicat George Ungureanu.

Torturat zilnic timp de 400 de zile

Într-un interviu acordat ziarului „Adevărul" în urmă cu an, bucovineanul George Ungureanu a povestit despre anii de tinereţe şi despre experienţa dramatică din temniţele comuniste. La 23 de ani, după ce a efectuat stagiul militar, s-a înscris în „Straja Ţării", o organizaţie de tineret cu caracter paramilitar înfiinţată de Regele Carol al II-lea, ca răspuns la ofensiva şi influenţa tot mai puternice a Gărzii de Fier conduse de Horia Sima. În perioada Statului Naţional-Legionar, bucovineanul a ocupat postul de comisar de românizare şi se ocupa de aprovizionarea fabricilor, avea grijă să fie angajaţi doar români şi să fie adusă doar materie primă din ţară. Calvarul său a început la 47 de ani, atunci când este încarcerat în temniţele Securităţii. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite