Moscova a lansat un program de educatie patriotica in valoare de 11 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Costisitorul program a fost aprobat de premierul Mihail Fradkov, determinand presa rusa sa faca o paralela cu epoca sovietica. "Patria-mama te cheama", titlul de pe prima pagina a ziarului "Izvestia",

Costisitorul program a fost aprobat de premierul Mihail Fradkov, determinand presa rusa sa faca o paralela cu epoca sovietica. "Patria-mama te cheama", titlul de pe prima pagina a ziarului "Izvestia", reia sloganul unuia dintre cele mai celebre afise de propaganda sovietica, iar comentatorii nu-i menajeaza pe initiatorii programului "de educare patriotica pe cinci ani" adoptat la inceputul saptamanii. "Pentru ideologie nu facem economii", ironizand "dragostea de tara prevazuta in buget". Programul national de educare patriotica a cetatenilor rusi pentru 2006-2012, afisat pe site-ul guvernului, are ca prioritati "educarea patriotica a tinerelor generatii", dar si cresterea "potentialului creativ al jurnalistilor, scriitorilor, cineastilor in domeniul educatiei patriotice". Un program similar a functionat si intre anii 2001-2005, insa cu un buget mai redus. Cheltuielile sunt dintre cele mai diverse, mergand pana la elaborarea unor jocuri video patriotice. Potrivit site-ului guvernului, intre proiectele care vor fi finantate se numara concursul de cantece patriotice "Rusia, te iubesc", precum si sesiuni de "pregatire militara in cadrul cluburilor patriotice". "Izvestia" subliniaza iritata ca "educatia patriotica se face in special in regimurile autoritare", precum cele din Turkmenistan, China si Coreea de Nord. Interesant ar fi fost insa de aflat de ce guvernantii rusi considera necesar sa revina la educatia patriotica.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite