Moş Nicolae pune cadouri în gumari?

>> Copiii din localitatea botoşăneană Burleşti şi-au pus la uşă cizmele de cauciuc şi ghetuţele fără tălpi, aşteptând în această noapte ca Moşul să treacă şi pe la ei. Ei

>> Copiii din localitatea botoşăneană Burleşti şi-au pus la uşă cizmele de cauciuc şi ghetuţele fără tălpi, aşteptând în această noapte ca Moşul să treacă şi pe la ei.

Ei străbat în fiecare zi 12 km până la şcoală şi înapoi prin păduri şi locuri sălbatice. Inspectoratul Judeţean Şcolar şi Primăria Gorbăneşti n-au mişcat un deget pentru a-i ajuta pe aceşti copii.

Peste 40 de copii visează cu ochii deschişi că vor ajunge oameni mari. Unul se vede doctor, altul profesor, altul bucătar sau electrician. Cel mai mare băiat din sat are 14 ani, dar cu toţii par maturizaţi înainte de vreme. "Viaţa la noi în sat e grea. Nici Moş Nicolae nu ajunge an de an, că nu poate trece de noroaie", spune tristă Mădălina Schiba, o copilă de 10 ani, la care Moşul nu a mai ajuns din clasa I.

"Trebuie să învăţăm ca să putem scăpa din sat"

În satul Burleşti există doar o şcoală primară cu patru clase, în care învaţă doar 30 de boboci. Restul copiilor trebuie să străbată zilnic un drum lung de 12 kilometri, trecând şi două dealuri, până în comuna Gorbăneşti, unde "se face gimnaziul". De microbuz şcolar nici nu poate fi vorba, "că nimeni nu îşi bagă maşina pe aici pentru noi", după cum spune Marieta Păvliţă, una dintre elevele de clasa a şasea.

Aşa se face că, zilnic, 45 de elevi cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani fac naveta între sate doar ca să înveţe carte. "Facem şase kilometri dus şi şase întors, dacă o tăiem peste dealuri. Cam în două ore şi jumătate ajungem, dacă mergem repede şi nu e înzăpezit. E greu, dar ne-am obişnuit deja. Trebuie să învăţăm ca să putem scăpa din sat", spune Radu Schiba, "şeful" grupului.

Se trezesc de la ora 5 ca să ajungă la şcoală

În fiecare dimineaţă, la ora 5.00, se dă deşteptarea în sat. Rând pe rând, luminile se aprind, iar copiii se pregătesc de şcoală. "Le mai pun la pachet câte ceva. O bucată de pâine, câteva clătite, că pleacă la cinci şi jumătate şi se întorc acasă pe la patru după-amiază. Adică după aproape 12 ore", spune Ilenuţa Schiba, mama lui Radu.

"Câini şi oameni răi ne fugăresc"

Nici gerul, ploile sau distanţa mult prea mare pentru un copil nu reprezintă impedimente. "Sunt porci mistreţi dintr-ăia răi. Acum nu au ieşit că nu a nins, dar în două săptămâni ne întâlnim cu ei. Te mănâncă de viu, mi-a zis tata. Mai sunt şi câini şi oameni răi care ne fugăresc pe dealuri. De ăştia ne este frică, nu de două ore de mers, că ne-am obişnuit şi ştim acum toate scurtăturile", spune Radu.

O pereche de papuci nu rezistă o săptămână

Marieta, elevă în clasa a şasea, a rupt deja opt perechi de papuci de la începutul anului şcolar. Numai de când a dat frigul, părinţii i‑au cumpărat trei perechi de ghetuţe. "Ne rămân tălpile prin gârle oricât de buni ar fi papucii. E noroi, apă şi drum lung.

Oricât ne-am feri, tot se distrug. Ajung acasă cu tălpile ghetelor în mână şi udă la picioare. Săptămâna trecută mi-a mai cumpărat mama o pereche de ghete. A plouat mult şi s-au dezlipit. Le-a mai peticit tata, dar acum nu mai am ce purta. Trebuia să le curăţ bine şi să le pun la uşă, ca Moş Nicolae să le umple de dulciuri. Eu ce să mai pun acum, tălpile?!", spune copila plângând.

Gumarii, galoşii şi cizmele de cauciuc le-au mai rămas copiilor din Burleşti. Sparte, pline mereu cu apă şi noroi, "ghetele ecologice", cum le numesc ţăranii, sunt tot ce îşi mai permit copiii. "Cum să aibă blană, că sunt gumari? Eu îs bucuros că ai mei nu sunt sparţi şi nu stau ud la picioare ca ceilalţi copii", spune Vasilică, camuflat bine cu o prelată de plastic menită să îl apere de ploaie. Nu este copil navetist în Burleşti care să nu aibă măcar o pereche de gumari. Părinţii le-au cumpărat micuţilor cizme de cauciuc cu câteva numere mai mari, "ca să le încapă mai multe şosete şi să îi ţină şi la anul".

"Nu ştiţi, pune Moşul Nicolae cadouri şi în gumari?"

Proaspăt construită din bani europeni, şcoala din Gorbăneşti arată ca o farmacie. Tocmai de aceea, micuţii din Burleşti nu sunt primiţi la ore decât după ce îşi curăţă bine ciubotele într-un cazan de tablă în care se adună apă de ploaie. "Şi aşa suntem îngheţaţi când ajungem la şcoală. Ne mai pun să ne spălăm şi în apa asta rece. De aia ne îmbolnăvim la două zile", spune Ioana, o copilă de clasa a cincea.

În această seară, 45 de perechi de gumari vor fi aşezaţi pe prispă în aşteptarea lui Moş Nicolae. "Punem şi noi ce avem, curate să fie. Nu ştiţi, pune Moşul Nicolae cadouri şi în gumari?", întreabă plină de speranţă Mădălina, aruncându-şi ochii trişti peste cizmele de cauciuc cu două numere mai mari, pli ne de noroi.

Autorităţile, departe de realitate

Problemele copiilor din satul Burleşti s-ar rezolva dacă Inspectoratul Şcolar Judeţean ar repartiza un microbuz pentru transportul şcolarilor. Chiar dacă micuţii merg de ani de zile 12 kilometri pe jos zi de zi, conducerea IŞJ susţine că a aflat abia acum de situaţia lor. "Am aflat abia acum, iar cererea de microbuze pentru 2007 a fost trimisă deja ministerului. Vom vedea la anul dacă vom reuşi. Putem să le decontăm naveta, dacă primăria găseşte o maşină pentru transportul copiilor", a declarat Daniela Biolan, inspector general adjunct la IŞJ Botoşani. Primarul localităţii Gorbăneşti susţine însă că transportul şcolarilor este o sarcină exclusivă a IŞJ Botoşani.