Mordechai Vanunu, omul care a dezvaluit secretele nucleare ale Israelului, a fost eliberat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

* "Nu regret nimic, pentru ca am actionat asa cum mi-a dictat constiinta", declara el * Masuri de restrictie fara precedent: Vanunu nu se va putea apropia de nici un port sau aeroport, nu va avea voie sa se intalneasca sau sa discute cu strainii si nu i se va permite sa aiba telefon mobil sau acces la Internet

Tehnicianul israelian Mordechai Vanunu, condamnat la 18 ani de inchisoare, pentru vina de a fi divulgat date despre programul nuclear secret al Israelului, a fost eliberat, ieri, din centrul de detentie de la Shikma, in apropiere de localitate Ashkelon, in fata caruia se adunase un mare numar de sustinatori, in timp ce, in paralel, un grup de contrademonstranti il huiduiau. Denuntand tratamentul "crud si inuman" la care a fost supus, Vanunu, azi in varsta de 50 de ani (el fiind de origine marocana), a declarat, la cateva minute dupa ce a fost eliberat, ca se simte "mandru si fericit" ca a dat publicitatii secretele nucleare ale Israelului, actionand "asa cum mi-a dictat constiinta" si a adaugat ca statul evreu "nu are nevoie de arme nucleare". Primul drum al fostului detinut, care s-a convertit la crestinism inca inainte de a fi inchis, a fost la Biserica Anglicana din Ierusalim, unde s-a recules. Raspunzand, in engleza, la intrebarile ziaristilor (a refuzat sa se foloseasca de ebraica), Vanunu a afirmat ca nu este in intregime liber, deoarece autoritatile i-au impus un sir de restrictii drastice - neavand voie sa paraseasca tara timp de un an, sa se apropie de porturi, aeroporturi ori reprezentante diplomatice, sa se intalneasca sau sa discute fara aprobare cu strainii, sa aiba telefon mobil sau acces la Internet. In acest scop, in momentul eliberarii, i s-a inmanat o harta amanuntita in care sunt marcate toate locurile unde accesul ii este interzis. Potrivit unei publicatii israeliene, reteaua de televiziune britanica BBC i-ar fi pus la dispozitie, la Yaffa, un apartament de lux, inchiriat contra sumei de 5.000 de dolari pe luna, in schimbul unui interviu in exclusivitate. Proaspatul eliberat nu se va prevala insa de aceasta oferta generoasa, intrucat, stiindu-se unde locuieste, ar fi asaltat de ziaristi. Familia (care este suparata pe el, pentru ca a trecut la crestinism) i-ar fi gasit un alt apartament, intr-un loc tinut secret. In vara anului 1986, dupa ce fusese disponibilizat de la centrala de cercetari atomice secrete de la Dimona, saptamanalul britanic Sunday Times l-a contactat, convingandu-l sa publice un articol despre programul nuclear israelian, dar Vanunu a disparut subit, inainte chiar de aparitia articolului, ale carui dezvaluiri au produs senzatie. Disparitia sa a urmat un tipar clasic: a fost abordat de o americana seducatoare, Cindy, de fapt agenta israeliana sub acoperire, care s-a declarat indragostita nebuneste de el si i-a dat intalnire, la sfarsitul lui septembrie 1986, la Roma, de unde fostul tehnician a disparut din circulatie, pentru ca, abia dupa o luna, autoritatile israeliene sa faca publica capturarea si detentia sa, iar in martie 1988 sa-l condamne la 18 ani inchisoare, pentru spionaj si tradare. De atunci s-au schimbat multe, inclusiv in ce priveste arsenalul nuclear, pe atunci incipient, al Israelului, care, conform dezvaluirilor presei internationale, ar dispune in prezent de cateva sute de focoase nucleare (mai multe, probabil, decat poseda Marea Britanie, a apreciat cotidianul Guardian), de rachete cu raza de actiune de 1.500 km pentru transportarea lor la tinta, de peste 200 de avioane capabile sa lanseze bombe nucleare, precum si de trei submarine prevazute cu instalatii de lansare a rachetelor nucleare.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite