Monica Macovei îi trimite aceeaşi cerere de percheziţie lui Adrian Năstase
0Ministrul justiţiei, Monica Macovei, a retrimis, ieri, preşedintelui Camerei Deputaţilor cererea de percheziţie a imobilelor din strada Zambaccian şi de la Cornu, aparţinând familiei
Ministrul justiţiei, Monica Macovei, a retrimis, ieri, preşedintelui Camerei Deputaţilor cererea de percheziţie a imobilelor din strada Zambaccian şi de la Cornu, aparţinând familiei deputatului Adrian Năstase.
Solicitarea de percheziţie, identică cu prima, este însoţită de o scrisoare în care ministrul explică faptul că nu s-a încălcat nici regulamentul Camerei Deputaţilor, nici Constituţia când s-a făcut prima cerere şi în care atrage atenţia că aceasta trebuie dezbătută în plenul Camerei, şi nu în Biroul Permanent. Ministrul a subliniat că solicitarea nu trebuia semnată de procurorul general, întrucât aceasta se face la cererea procurorului de caz. Scrisoarea ministrului se încheie cu o rugăminte personală adresată deputaţilor, de a nu tergiversa acest vot. Luni, Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a retrimis la Ministerul Justiţiei cererea de percheziţie la casele lui Năstase, pe motiv că în Constituţie se prevede că parlamentarii nu pot fi cercetaţi şi trimişi în judecată decât de Parchetul General. Astfel că Macovei arată în scrisoarea trimisă, ieri, că DNA face parte din Parchetul General. În plus, ministrul explică faptul că nu s-a încălcat nici regulamentul Camerei, aşa cum s-a susţinut în motivarea retrimiterii solicitării de percheziţie la MJ. Solicitarea de percheziţionare este rezultatul începerii urmăririi penale pe numele fostului premier Adrian Năstase pentru fapte de corupţie. Năstase urmează să se prezinte astăzi în faţa procurorilor DNA pentru a i se aduce oficial la cunoştinţă faptele pentru care a fost pus sub învinuire.