Monica Macovei, criticată de executorii judecătoreşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, Mihai Ducu, a criticat, ieri, modul în care s-a făcut reforma în profesia pe care o reprezintă şi modificările aduse legii în

Preşedintele Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, Mihai Ducu, a criticat, ieri, modul în care s-a făcut reforma în profesia pe care o reprezintă şi modificările aduse legii în timpul fostului ministru al justiţiei, Monica Macovei (foto).

Sesizări nesoluţionate cu anii

"Legea executorilor a fost modificată brutal, anul trecut, pentru ultima dată. Profesia s-a transformat dintr-una indepedentă, autonomă, într-o profesie liberală, dar fără atributele unei profesii liberale. S-a făcut o struţo-cămilă. Numai noi am fost trataţi în acest fel. Noi suntem un cal nărăvaş cu zăbale şi lanţuri. Autonomia ne-a fost luată sub ministeriatul Monicăi Macovei", a declarat Mihai Ducu. Preşedintele UNEJ a explicat că problemele create prin modificările legislative sunt o cauză a faptului că, pe de o parte, la Ministerul Justiţiei (MJ) nu există studii privind legislaţia comparată a statelor din Uniunea Europeană şi că, pe de alta, nu sunt luate în considerare sugestiile făcute de Uniune. Declaraţiile lui Ducu au fost făcute în cadrul unui congres organizat la Buşteni, unde a fost reales preşedinte al UNEJ.

Ioan Gârbuleţ, inspector în cadrul Corpului de Control al ministrului justiţiei, a declarat, în cadrul aceluiaşi eveniment, că există un scurt-circuit între inspecţie şi consiliile executorilor, astfel că sunt plângeri nesoluţionate "de luni şi chiar ani".

El a explicat că, deşi legea prevede ca, în termen de 30 de zile, camerele executorilor să răspundă Ministerului Justiţiei la plângerile pe care le fac cetăţenii împotriva executorilor, aceste termene nu sunt respectate.

Ca exemple negative au fost date camerele executorilor de la Alba-Iulia, Oradea, Craiova şi Suceava.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite