Mondenii care muncesc nu ştiu multe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liza Panait, un creator de modă foarte activ şi foarte conservator (are mereu aceeaşi echipă de lucru, alege aceeaşi sală pentru prezentare şi vin să defileze aceleaşi manechine - semn că

Liza Panait, un creator de modă foarte activ şi foarte conservator (are mereu aceeaşi echipă de lucru, alege aceeaşi sală pentru prezentare şi vin să defileze aceleaşi manechine - semn că este o fiinţă pe care oamenii nu se supără niciodată!), este, în mod firesc şi prin natura meseriei, un personaj monden. Vrea, nu vrea, vine la evenimente - mai rar ce-i drept, că aşa e cu oamenii ocupaţi -, dar stă doar atât cât este necesar şi întotdeauna este însoţită de familie. Prin urmare, n-are timp să stea la taclale, la bârfe!

Aşa se face că Liza nu ştie multe… şi mai ales care este imaginea unora dintre personajele care populează lumea "vedetelor" de azi. Recent, am aflat şi noi, ziariştii de monden, că Liza Panait stă atât de mult pe la atelier, încât nu citeşte revistele în care sunt arătate cum se dau în stambă duduile care-şi zic VIP. Este adevărat că o femeie care a muncit atâtea luni pentru o paradă de modă cu 70 de ţinute şi care este şi soţie, dar şi mamă a trei copii nu are timp să se pună la punct cu aventurile amoroase din târg. Liza are o fetiţă, Maria, care este la etapa când are mare nevoie de prezenţa ei, un băiat frumos şi adolescent - vârstă dificilă - şi o altă fiică, Nicoleta, care este şi ea, la rândul ei, mama unei fetiţe. Când nu e designer, este mamă, când nu e mamă, e bunică, iar când nu e niciuna dintre ele, e fiică sau soţie sau orice altceva în afară de prezenţă permanentă la evenimente mondene. Aşa că, multe realităţi din această zonă îi scapă. Întâi ne-am şocat de acest lucru, apoi ne-am bucurat sincer: înseamnă că unele vedete, oricât de importante se cred ele şi fac orice de dragul publicităţii, nu înseamnă atât de mult pentru restul lumii. Liza va avea luni seara o paradă de modă intitulată "No Age". Pentru cei fără vârstă, dar cu eleganţă interioară. Şi, dacă cineva de pe podium nu o să vă placă - ca persoană, nu ca vestimentaţie -, să ştiţi că Liza are scuza faptului că nu are timp de bârfe şi nu ştie multe. Ea este ocupată doar cu munca şi cu familia…

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite