Moldova are cei mai puţini medici pe cap de locuitor
0Statistica Ministerului Sănătăţii arată că în 98 de localităţi din România nu există cabinete medicale. Mai mult, numărul de pacienţi de care se ocupă un medic în mediul rural este
Statistica Ministerului Sănătăţii arată că în 98 de localităţi din România nu există cabinete medicale. Mai mult, numărul de pacienţi de care se ocupă un medic în mediul rural este de şase ori mai mare decât în zonele urbane.
Potrivit statisticilor existente la minister, regiunea de Nord-Est este cea mai slab acoperită cu medici în rural: 2.778 de locuitori la un medic. Pentru a încuraja doctorii să lucreze în comunităţile izolate şi în zonele defavorizate din mediul rural, Ministerul Sănătăţii Publice (MSP) are în vedere acordarea unor facilităţi precum locuinţe de serviciu, atribuirea gratuită a unui teren intravilan celor care vor să-şi construiască o locuinţă într-o zonă defavorizată, tarife reduse cu 50% pentru energia electrică, gaze naturale, energia termică şi apă potabilă, furnizate din reţeaua publică. Aceste măsuri fac parte din Strategia MSP, pentru perioada 2008-2010. (Mirela Dădăcuş)