Modificările din Formula 1 nasc noi controverse

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Renault a atenţionat FIA asupra modului în care Toyota şi Williams au interpretat schimbările de design. Echipele se pregătesc pentru un sezon plin de schimbări. Revenirea la cauciucuri slick, sistemele KERS sau un nou mod de calificare sunt alte subiecte fierbinţi.

Marele rivale din Formula 1 au început deja disputa, deşi mai sunt aproape două luni până la startul sezonului 2009, care va avea loc pe 29 martie în Australia.

Echipele Toyota şi Williams au stârnit reacţia celor de la Renault prin faptul că sunt singurele care au abordat în mod diferit conceperea părţii din spate a maşinii.

Potrivit reclamaţiilor celor de la Renault, se pare că Toyota a încălcat dimensiunile prevăzute de regulamente în ceea ce priveşte eleronul din spate.

Noile reglementări ale FIA prevăd ca difuzoarele din spate să fie mai mici iar eleronul din spate mai înalt faţă de cum era în sezonul trecut.

„Nu pot comenta asupra legalităţii lor. Tot ceea ce putem face este să ne adresăm Federaţiei Internaţionale”, a declarat, pentru autosport.com Pat Symonds, directorul executiv al echipei tehnice de la Renault.

Alte schimbări de design au fost realizate la nivel de eleron faţă, care a devenit mai lat, în timp ce elementele de aerodinamică prezente la mijlocul maşinii au fost eliminate.

„Am ajuns la acest pachet după cinci sesiuni în tunelul de vânt. Au fost gândite cu atenţie, iar acum vom vedea cum funcţionează şi pe circuit”, a declarat, într-un interviu, directorul departamentului tehnic din F1, Charlie Whiting.

Deşi majoritatea echipelor sunt gata să folosească noile sisteme de recuperare a energiei cinetice (KERS – Kinetic energy recovery system), totuşi acestea ridică destule semne de întrebare, în special privind siguranţa lor.

Sistemele KERS, privite cu circumspecţie

Două incidente soldate cu electrocutarea unor mecanici la primele teste au adus şi mai multă îngrijorare. Însă directorul departamentului tehnic al F1, Charlie Whiting, crede că echipele nu au de ce să se îngrijoreze.

„Am stabilit un grup de lucru special care a venit, deja, cu o lungă listă de sugestii, majoritatea dintre ele devenite reguli”, a spus Whiting într-un interviu dat publicităţii de FIA.

Eliberarea energiei recuperate de aceste sisteme va fi la dispoziţia pilotului, putând fi folosită în momentul unor depăşiri.  „Acest lucru va creşte spectaculozitatea competiţiei”, este de părere oficialul FIA.

Se revine la cauciucurile slick

După 10 ani, Formula 1 revine la cauciucurile slick. Ultima oară, pneurile perfect netede au fost folosite în sezonul 1998, atunci când finlandezul Mika Hakkinen câştiga primul său titlu cu McLaren. „Noile cauciucuri vor creşte nivelul de aderenţă cu 6-8 procente, însă nu avem încă detaliile exacte”, a spus Charlie Whiting.

Va exista şi un nou mod de calificare însă, deocamdată, organizaţia echipelor din Formula 1, FOTA, nu a căzut de acord asupra formatului exact. Una dintre ideile care se vehiculează este cea potrivit căreia, după fiecare tur al sesiunii de calificări, ultimul clasat va ieşi de pe pistă, urmând desigur ca cel care rămâne ultimul pe pistă să plece din pole-position.

Schimbările din 2009:

Design modificat al elementelor faţă (dimensiuni mai mari) şi spate (dimensiuni mai mici) precum şi absenţa elementelor aerodinamice de la mijlocul monopostului.

Introducerea sistemelor KERS (Kinetic Energy Recovering System) ce recuperează o parte din energia consumată de monopost.

Revenirea, după 10 ani, la cauciucurile slick.

Permiterea alimentării în timp ce safety-car-ul se află pe pistă.

Schimbarea sistemului de calificări (nu s-a ajuns la o formă finală).

Reducerea timpului alocat testelor în tunelele de vânt la 40 de ore pe săptămână.

Interzicerea testelor în timpul sezonului.

Echipele pot folosi maximum opt motoare de-a lungul sezonului, la libera lor alegere, fiind scoasă regula care prevedea că un motor trebuie folosit trei curse.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite