Mobexpert vrea 15% din piaţa bulgară de mobilier

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dan Şucu, proprietarul companiei, speră să intre pe profit în trei ani şi vrea să mai deschidă încă trei magazine Mobexpert a inaugurat, ieri, primul său magazin de mobilă în afara

Dan Şucu, proprietarul companiei, speră să intre pe profit în trei ani şi vrea să mai deschidă încă trei magazine

Mobexpert a inaugurat, ieri, primul său magazin de mobilă în afara graniţelor ţării, în urma unei investiţii totale de 10 milioane de euro. Aproximativ 80% din această sumă a fost asigurată printr-un credit finanţat de Alpha Bank.

Hipermagazinul are o suprafaţă totală de 11.000 de metri pătraţi, fiind situat într-o zonă comercială recunoscută pentru comerţul cu mobilă din Sofia. Potrivit preşedintelui Mobexpert, Dan Şucu, pe plan local activează încă patru companii importante de profil, însă niciuna din ele nu este specializată pe segmentul mediu, din punctul de vedere al preţului.

"Jucătorii din Bulgaria sunt fie specializaţi pe segmentul de discount, fie pe cel de lux. Intenţionăm să ajungem în următorii patru ani la o cotă de 10-15% pe piaţa din Bulgaria", a declarat Şucu, cu ocazia deschiderii magazinului.

Pe piaţa vecinilor de peste Dunăre, compania românească intenţionează să se extindă în următorii ani cu încă trei magazine, oraşele vizate fiind Varna, Sofia şi Plavnick. Din totalul celor 10 milioane de euro investiţi în Bulgaria, 8 milioane de euro au fost alocaţi pentru teren şi clădire.

"Investiţiile în clădire se vor amortiza în 12 ani, iar din punct de vedere operaţional, sperăm ca în trei ani să intrăm pe profit", a precizat Şucu. O altă ţară vizată pentru expansiunea regională este Serbia, unde în prezent funcţionează un magazin de 800 de metri pătraţi ce comercializează mobilier de birou. Dezvoltarea în această zonă este încă ceva mai greoaie.

Roxana Mateescu, general manager al magazinului din Belgrad susţine că, după doi ani de prezenţă pe piaţa sârbească, vânzările încep de-abia acum să intre pe o pantă ascendentă.

"În prima parte a anului în curs, vânzările de mobilier de birou au crescut cu 30-40%, faţă de perioada similară din 2005 şi 2006", a precizat Mateescu. Dezvoltarea în Serbia este îngreunată însă şi de preţurile terenurilor care sunt de cinci de ori mai mari decât cele din Bulgaria, un metru pătrat de teren ajungând chiar şi la 1.500 de euro. Numărul angajaţilor din Serbia se ridică în prezent la 15.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite