Moartea vine cu maşina de lapte

Şi la Giurgiu au murit oameni la Revoluţie. O maşină de lapte a intrat într-un grup de manifestanţi şi a ucis şase persoane. Şoferul era beat. Morţii au devenit eroi martiri. Un accident rutier cu un şofer beat şi câţiva oameni care se bucurau în stradă de prima zi de democraţie s-a strecurat între Dosarele Revoluţiei.

Revoluţia din 1989 s-a derulat sub influenţa diverselor servicii secrete din ţară sau din străinătate. În unele părţi ale României, Revoluţia a fost însă mai mult sub influenţa alcoolului.

Aducem astăzi în discuţie cazul îndrăgitului oraş Giurgiu, unde, în ziua de 23 decembrie 1989, un şofer de izotermă s-a îmbătat şi a intrat cu maşina într-un grup de manifestanţi care sărbătorea căderea tiraniei.

Au murit 6 oameni, iar alţi 15 au fost răniţi. Ca pierdere umană, cazul poate fi aşezat între marile tragedii ale zilelor din decembrie 1989, dar contribuţia victimelor de la Giurgiu la victoria Revoluţiei române este discutabilă.

Ceauşescu fugise demult, căci tragedia de la Dunăre s-a petrecut în seara zilei de 23 decembrie 1989. Anchetatorii au stabilit că se poate vorbi doar despre un accident auto.

Cu toate astea, morţii sunt eroi martiri ai Revoluţiei, iar cei care au scăpat cu viaţă au devenit revoluţionari cu brevet şi figurează în tabelul cu răniţi în timpul evenimentelor din decembrie 1989. Suferinţele celor implicaţi sunt de necuantificat. Dar ce legătură există între aceste fapte şi căderea dictaturii?

Bea şi el, ca omul

În decembrie 1989, Ion Zîmbrea avea 27 de ani. Venise din Teleorman în judeţul vecin, Giurgiu, ca să lucreze ca şofer la Întreprinderea de Industrializare a Laptelui. Avea 10 clase, era căsătorit, avea un copil de cinci ani. Era un bărbat cumsecade, care-şi făcea norma şi mergea acasă fără să se oprească prin bodegi. Bea, şi el, ca omul, la ocazii, dar nu l-a văzut nimeni metecăind pe străzi.

Sâmbătă, 23 decembrie 1989, ora 6.00. Zîmbrea se „deşteptase" de cu noaptea. De fapt, nu dormise prea mult. Nu pentru că era gălăgie în Giurgiu. Se gândea însă ce-o face nevasta lui, care plecase de câteva zile tocmai la Galaţi şi despre care nu ştia nimic.

Marian Dedeu, coleg de serviciu la vremea aceea cu Zîmbrea, îşi aminteşte: ­„Nevastă-sa plecase de-acasă, fiindcă o atinsese un pic". Zîmbrea ar fi vrut să o împace.

De cum au început să se arate zorile s-a urcat în maşina-cisternă, cu care transporta lapte prin judeţ, şi a plecat  la Adunaţii Copăceni, ca să colecteze cota de lapte de-acolo. După ce a încărcat laptele, nu a făcut stânga spre Giurgiu, ci dreapta, spre Bucureşti.

A mers la cumnatul său din Capitală, unde s-a interesat de situaţia soţiei sale. N-a aflat nimic nou, dar a băut un pahar de vin, aşa, ca pentru democraţie. Apoi a cumpărat o maşină de spălat nouă, gândind că astfel o va îndupleca pe femeie. S-a întors în Giurgiu fără incidente. Partea asta de ţară n-a fiert în decembrie 1989. În Giurgiu a descărcat laptele, apoi, de la fabrică, a mers acasă.

Dădea talpă

Era trecut de prânz. Acasă „a dat cep" unei sticle de vin din struguri altoiţi amestecaţi cu vin roşu (scrie şi în rechizitoriul cazului, întocmit de cei îndrituiţi). A consumat patru pahare, în singurătate, la masa din bucătăria apartamentului său. „Cred că din cauza femeii a băut el atunci. Altfel, nu prea bea, însă avea anturaj. Avea anturaj, de ce să nu spunem? Când se găseau mai mulţi şoferi, beau până a doua zi. Făcea el cum făcea de nu mai ştia de el. Lua o pauză mintală, a doua zi nu mai ştia nimic. Era un mut. Nu prea vorbea cu lumea. Noi îi ziceam la fabrică «Talpă», aşa îl poreclisem, că dădea talpă la cisternă să nu se aciduleze laptele pe drum.

Avea boala vitezei. A mai căzut într-o gârlă cu cisterna, pe la Izvoarele. Dar n-a tamponat niciodată maşina la băutură.  Era supus, unde îl puneai acolo stătea, nu întorcea cuvântul şefului sau să umble cu cisterna murdară - nu. Şi el se păstra curat, faţă de alţi şoferi care miroseau a motorină", spune Dedeu. I-am dat cuvântul lui Dedeu pentru că Zîmbrea a trecut şi pe la apartamentul acestuia înainte de tragedie. Zîmbrea a ajuns la uşa casei lui Dedeu mort de beat, cu un bidon de vin alb în mână. Plângea. Dedeu era un fel de şef al şoferilor, iar Zîmbrea tot repeta „am venit la şefu' să mă împace cu nevasta". Nu a fost poftit în casă, dar a băut aşa, la uşă, din bidon, aproximativ un litru de  vin.

Adolescentul Vrabie, băgat în cabină

Zîmbrea îşi continuă traseul îndreptându-se spre locuinţa naşului său, Iulian Rădoi. Pe drum îl „agaţă" pe adolescentul Adrian Vrabie (16 ani), pe care îl invită să urce în cabina cisternei de lapte, ca să-l plimbe un pic. Vrabie a povestit anchetatorilor că, ajuns la naş, Zîmbrea a mai consumat un pahar de vin. De la casa naşului său, Zîmbrea s-a întors spre locuinţa sa. În dreapta, timid, adolescentul Vrabie. Pe drum a intrat cu maşina într-o gură de canal descoperită, dar a mers mai departe. Lăsarea întunericului l-a prins pe Zîmbrea în faţa blocului său.

Era cu un picior pe bordura de ciment şi cu unul pe acceleraţia maşinii şi ambala motorul aşa, prosteşte. Locatarii au ieşit la geamuri, deranjaţi că nu mai pot urmări Revoluţia, în condiţii optime, la televizor. Speriat, adolescentul Vrabie a sărit din maşină şi s-a pierdut în fumul de motorină arsă. Văzând acestea, Zîmbrea a demarat, fără un scop precis, către centrul oraşului, cu o viteză de 60-70 de kilometri pe oră.

ZIDUL LĂCAŞULUI SFÂNT

23 decembrie 1989, ora 19.00. În centrul oraşului Giurgiu, localnicii răguşiseră de bucurie. Cântau chiar şi „Olé, olé, Ceauşescu nu mai e!". Şi se pregăteau să facă şi ei ceva serios pentru naţiune şi pentru istorie, aşa cum sunau şi chemările de la televizor: să meargă la Bucureşti să apere Revoluţia. Strânşi pe Calea Bucureşti, între Biserică şi unităţile militare, giurgiuvenii dădeau buzna să urce într-o autoşa pe care o antamaseră să-i transporte în Capitală. Erau mulţi, ­căci ­curtea bisericii era plină (cu toţii aşteptau să coboare un terorist care, se zicea, îşi făcuse cuib în turla Bisericii. Armata chiar a tras în turlă, dar nimic). Şi strada era plină, şi autoşaua aproape se umpluse şi ea. Toţi - să plece la Bucureşti.

În această hărmălaie se vede în depărtare o autocisternă de lapte mergând în zig-zag. Zîmbrea, vesel, strunea cu greu maşina, căci nivelul alcoolemiei ajunsese la 1,85 la mie şi începea să se lase ceaţa. Deci strunea maşina greu, dar hotărât.

În apropierea Bisericii Eroilor, maşina de lapte a lui Zîmbrea loveşte autoşaua în care se aflau manifestanţii pregătiţi să plece la Bucureşti. Din acroşajul cu autoşaua revoluţionarilor, maşina de lapte ricoşează în stradă, apoi Zîmbrea, derutat, virează brusc stânga şi intră într-o mulţime de manifestanţi. În viteză, cisterna urcă două trepte din faţa bisericii şi se opreşte în zidul lăcaşului sfânt. Patru oameni mor pe loc striviţi, doi decedează la spital, iar 15 sunt grav răniţi. 

1,85 la mie era alcoolemia şoferului Ion Zîmbrea în momentul producerii accidentului.

"Zîmbrea nu prea consuma alcool. El era cu apa minerală.''
Ion Gâlcă, merceolog la Întreprinderea de Industrializare
a Laptelui Giurgiu

EROII REVOLUŢIEI

Pe locul accidentului, colonelul în rezervă Nicolae Baciu a ridicat un monument. Pe plăcuţă sunt cioplite numele morţilor, iar deasupra : „Eroii Revoluţiei din 23-XII-1989".

În Giurgiu, Zîmbrea e şi azi terorist

Lucian Niţu a scăpat viu din accidentul provocat de Zîmbrea

După accident, în Giurgiu s-a declanşat zvonistica. Era perioada isteriei teroriste de la Televiziunea Română. Au apărut scenarii: „Zîmbrea e terorist", „Zîmbrea nu e terorist, dar a fost drogat de terorişti", „În cabină, lângă Zîmbrea, mai era o persoană care i-a turnat pe gât un drog". Chiar Zîmbrea declarase după accident că a intrat cu maşina în oameni fiindcă fusese ameninţat de terorişti, lovit în cap cu un lemn şi drogat.

Ipoteza maşinii de spălat

În ziarul local „Cuvântul liber" a apărut, în ianuarie 1990, articolul „A fost accidentul din 23 decembrie un act terorist?". Acolo, Zîmbrea lămureşte lucrurile: „Nu mai ţin minte nimic. M-am trezit la spital, unde din toate părţile auzeam că am făcut un accident foarte grav. Tot ce am spus până acum, că am fost ameninţat de terorişti şi altele de genul acesta, sunt minciuni. Mi-a fost frică de mânia poporului. Adevărul este că nu ştiu nimic. Nici că am intrat în demonstranţi, nici că am avut un pasager în maşină. Toate acestea le-am aflat de la cei care m-au dus la spital. Posibil să fi avut pe cineva în cabină, dar acum nu-mi amintesc nimic".

Giurgiuvenii Giuliano Voinea şi Marin Stoenescu se aflau în cabina autoşeii pe care a lovit-o cisterna şi spun că lângă Zîmbrea mai era încă o persoană. Marin Dedeu, colegul şoferului, e convins că acel pasager, despre care s-a vorbit că ar fi fost în maşina de lapte în momentul producerii accidentului, era maşina de spălat: „Teroristul din dreapta lui Zîmbrea a fost de fapt maşina de spălat pe care o ţinea în cabină. Vă spun sigur. Mă şi mir că în actele de Procuratură nu s-a menţionat nimic despre maşina asta de spălat pe care a purtat-o cu el toată ziua".

Din finalul articolului apărut în „Cuvântul liber": „O întrebare pluteşte asupra acestui tragic accident soldat cu 6 morţi şi 15 răniţi. A fost un act terorist? La această întrebare pusă organelor de cercetare penală am primit următorul răspuns: «Cercetăm cu mare probitate acest caz, sub toate aspectele. Concluzia noastră este clară: nu este vorba despre un act terorist»". Zîmbrea a fost condamnat la 15 ani de închisoare, iar cazul a fost închis. Nu a fost terorism, dar a fost la Revoluţie.

Ion Zîmbrea a fost închis la Penitenciarul Gherla până în 1998, când a fost eliberat condiţionat. Nevasta lui, care lucra tot la fabrica de lapte, a depus actele de divorţ şi a plecat în Italia. El nu şi-a luat nici astăzi cartea de muncă de la fabrica de lapte din Giurgiu.

DOI BĂRBOŞI

Despre cum a devenit acest accident auto un caz al Revoluţiei române am discutat, la o masă rotundă, cu revoluţionarii giurgiuveni. Dumitru Lucian Niţu este unul dintre cei care au scăpat cu viaţă din acel accident. Avea 18 ani în 1989 şi venise în faţa Bisericii Eroilor alături de prietenul său, Iulian Manole, care a murit zdrobit în acea zi. „Era Armata acolo, în poziţie de tragere, că se trăgea din turla bisericii. După ce s-au potolit lucrurile, a venit autoşaua să ne urcăm şi să plecăm la Bucureşti, la Televiziune. Eram pe scară, lângă şofer. Am văzut cisterna cum s-a apropiat, a lovit autoşaua şi apoi a intrat în grupul de oameni. Se auzea cum pocneau căpăţâni de oameni.

În fracţiunile alea n-am putut să mai fac nimic şi m-am trezit la spital. Eu am avut dublă fractură de bazin, am stat în spital până în mai 1990 şi am suportat trei intervenţii chirurgicale. Mi s-a părut că şoferul mai era cu cineva în maşină. Se spune că ar mai fi fost doi inşi cu el, care ar fi fugit după accident. Eu cred că a fost o diversiune, ceva premeditat, nu un accident. Am văzut şi cum au scos doi bărboşi din curtea bisericii şi i-au băgat în unitatea militară. E prea mare coincidenţa cum a apărut ăla cu maşina imediat după ce s-a retras Armata. Adică ne atragi acolo, te retragi şi vine ăla cu maşina şi intră în oameni". 

VICTIME SAU MARTIRI?

Articolul „A fost accidentul din 23 decembrie un act terorist? “, publicat de „Cuvântul liber“ în 1990

Fără să-şi dea seama, Niţu susţine teoria iliesciană a Revoluţiei. Şi făcând asta, îşi apără şi statutul său de revoluţionar de conjunctură. „Ceauşescu a fost apărat de terorişti. Şi dacă nu-l omorau pe 25, erau şi mai multe victime", spune giurgiuveanul. Ionel Trăistaru, preşedinte la Asociaţia „22 Decembrie - Giurgiu", argumentează : „Oamenii erau în coloană, erau manifestanţi, când a intrat maşina în ei. Păi, de ce n-are legătură cu Revoluţia?

Omul era în coloană, participa la Revoluţie. Cum demonstrez eu dacă ăla a fost drogat sau nu, dacă a fost accident sau act terorist? Dar chiar dacă a fost un accident provocat de un om beat, tot are legătură cu Revoluţia, că erau în coloană. Una e să-ţi cadă o ţiglă în cap, alta e să intre ăla în ei. Ăştia plecau la Bucureşti, că aveau curaj".

Teroriştii de lapte, dar şi de miere

1992 a fost anul în care cuvântul „revoluţionar" a început să capete o conotaţie negativă. În goana după beneficii, mulţi au dat buzna la asociaţiile de revoluţionari şi s-au înscris, probându-şi curajul din decembrie 1989 cu mărturii mai mult sau mai puţin plauzibile. Şi judeţul Giurgiu are impostorii lui. Oricine a suferit o rană corporală în zilele Revoluţiei sau măcar a experimetat o combustie interioară deosebită a simţit nevoia să-şi ceară drepturile, în 1992.

Cetăţeanul Marinescu N. Ştefan, maior în rezervă, era detaşat, în 1989, să păzească şi să îngrijească stupina unităţii IAS Prundu, pentru a realiza cota de miere planificată. În noaptea de 25 spre 26 decembrie 1989, în timp ce patrula în jurul IAS-ului, a fost lovit la cap şi în zona abdomenului de persoane necunoscute. I-au dat cu pumnii, dar şi cu picioarele.

A necesitat 35-40 de zile de spitalizare. Deşi nu a putut demonstra că agresiunea a avut legătură cu Revoluţia (serios, la Prundu chiar nu s-a întâmplat nimic!),  Marinescu cerea, şi el, la mai bine de un an de la evenimente, recunoaşterea drepturilor de rănit în Revoluţia română. Poveste cu final trist: Marinescu nu a primit certificat de revoluţionar. 

"Teroristul din dreapta lui Zîmbrea a fost de fapt maşina de spălat pe care o ţinea în cabină.Vă spun sigur.''
Marin Dedeu coleg cu Ion Zîmbrea

Ucişi de maşina de lapte

- Ion Cimpoieru, 38 de ani, tractorist
- Adina Vasile, 15 ani, elevă în clasa a IX-a
- Iulian Manole, 23 de ani, fotbalist
- Gheorghe Văduva, 42 de ani, zidar
- Traian Enache, 61 de ani, pensionar
- Teodor Cociş, 20 de ani, şofer