Moartea bântuie prin manualele şcolare

Operele literare cuprinse în manualele şcolare nu sunt adaptate vârstei copiilor şi au în prim-plan tema morţii. Profesorii susţin că sunt prea multe texte care au efecte negative asupra

Operele literare cuprinse în manualele şcolare nu sunt adaptate vârstei copiilor şi au în prim-plan tema morţii. Profesorii susţin că sunt prea multe texte care au efecte negative asupra elevilor. De departe cea mai traumatizantă povestire este "Puiul", de Ioan Alexandru Brătescu-Voineşti. Cei care au prins în manuale "La Vulturi" şi "Gândăcelul" îşi amintesc şi astăzi cu oroare de urmele de sânge din căpiţa de fân şi de micul gândac, strivit în palme. Unii adolescenţi spun că l-au visat noaptea pe Nechifor Lipan din "Baltagul" cu toporul înfipt în cap. Alţii nu pot şterge din minte masa însângerată, plină de ţeste retezate, din "Alexandru Lăpuşneanul".
Lecturi "lacrimogene"
În povestirea "Puiul", de I. A. Brătescu-Voineşti (Editura Petrion), copiii de clasa a V-a învaţă despre destinul unei vieţi ce se prăbuşeşte tocmai în momentul în care ar fi trebuit să pornească în marele zbor - cel al devenirii pe cont propriu. Încă din motto, ei sunt avertizaţi: "Sandi, să asculţi pe mămica!", sugerându-se astfel o învăţătură demnă de luat în seamă. Nu trece mult şi povestirea devine gravă, dureroasă. Urmează momentul rănirii puiului, sinonim cu condamnarea lui la moarte, întrucât nu a ascultat de cuvântul mamei. Povestirea prezintă în detaliu zbuciumul prepeliţei, care şi-a dat seama de nenorocire încă din clipa în care i-a văzut aripa ruptă, dar şi chinurile bietului pui. După ce prepeliţa pleacă în ţările calde cu puii sănătoşi, puiul rănit, rămas singur, se duce spre pierzanie pentru că a încălcat o regulă: datoria, aproape sfântă, de a asculta de cei care-ţi vor numai binele. Momentul morţii puiului este zguduitor: "Mirişte… un carîmb de cizmă, pe care se urcase o furnică... aripa caldă a mamei (...) se clatină într-o parte şi într-alta, şi pică mort, cu degetele ghearei împreunate ca pentru închinăciune". Nici "Căprioara" de Emil Gârleanu (Editura Humanitas), tot din clasa a V-a, nu este mai puţin şocantă. Lucrarea începe frumos: "Pe muşchiul gros, cald ca o blană a pământului, căprioara stă jos, lângă iedul ei. Acesta şi-a întins capul cu botul mic, catifelat şi umed, pe spatele mamei lui, şi, cu ochii închişi, se lasă dezmierdat", pentru a sfârşi cumplit: "Atunci căprioara dă un zbieret adânc, sfâşietor, cum nu mai scosese încă, şi, dintr-un salt, cade în mijlocul luminişului. Lupul, văzând prada mai mare, uită iedul şi se repede la ea (...) Prăbuşită în sânge, la pământ, sub colţii fiarei, căprioara rămâne cu capul întors spre iedul ei. (...) Căprioara simte durerea, iar ochii i se tulbură de apa morţii". La fel de dramatice şi neadaptate vârstei li se par elevilor şi "Baltagul" de Mihail Sadoveanu, "Moara cu noroc" de Ioan Slavici, balada "Toma Alimoş", "Mioriţa", "Alexandru Lăpuşneanul" de Costache Negruzzi, "În vreme de război" de I. L. Caragiale. Tocmai din cauza mesajului negativ, au fost scoase din manualele de română "La Vulturi" de Gala Galaction şi "Gândăcelul" de Elena Farago.

"Plâng şi acum când îmi aduc aminte de
Puiul
şi
Căprioara
"
"
Puiul
şi
Căprioara
înseamnă pentru mine cruzime şi răutate pentru vârsta la care le-am studiat… şi acum plâng când îmi aduc aminte. Am suferit foarte mult şi nici azi nu înţeleg de ce trebuie să mori dacă nu asculţi de mama. Nici eu nu ascult de mama de fiecare dată, dar asta nu înseamnă că sunt un copil rău şi trebuie să mor", spune Elena, elevă în clasa a VII-a la Colegiul "Gheorghe Lazăr" din Capitală. Pentru Ionuţ, din clasa a VI-a, a fost un adevărat şoc atunci când a citit "Puiul": "M-a durut sufletul aşa tare… Dacă mama te iubeşte, atunci ea nu trebuie să te părăsească şi să plece cu ceilalţi fraţi. Sunt trist de fiecare dată când citesc
Puiul
… Părinţii nu au putut vorbi cu mine două zile atunci când am citit-o… Cred că nu o să uit niciodată durerea puişorului, bietul de el. Foarte tare m-a impresionat şi gândăcelul strivit în pumn". Nici liceenii nu l-au uitat pe "pui" aşa uşor. "Mi se pare de-a dreptul brutal să studiezi aşa ceva în clasa a V-a. Pentru mine a fost ca o poruncă, ca o ameninţare:
Dacă nu asculţi, mori!
. Groaznic… mai ales că la acea vârstă noi nu ştim atât de multe despre moarte… Pur şi simplu, m-a înspăimântat", spune Corina, elevă în clasa a XI-a. Întreaga literatură română reprezintă pentru elevi "o plictiseală": "Nu ai nimic de învăţat, nu îţi insuflă încredere în ce va să vină… este plictisitoare şi este un chin pentru noi să învăţăm comentariile kilometrice", spune Marius, elev în clasa a XII-a.
Profesorii spun că "literatura română este tristă şi nesuferită elevilor"
"Noi nu avem povestiri, nuvele, romane adaptate vârstei elevilor. Toate au în prim-plan tema morţii, ceea ce nu este chiar indicat. Nu prea avem literatură pentru copii şi atunci evident că recurgem la Brătescu-Voineşti. Cred că ar trebui să mai renunţăm la aceste povestiri, întrucât nu au impact asupra acestei generaţii", ne-a declarat Luiza Truşcă, inspector de specialitate de limba şi literatura română, din cadrul Inspectoratului şcolar Bucureşti. Aceasta spune că "tinerii noştri se uită în jur şi se întreabă:
Oare scriitorii români au fost frapaţi doar de moarte?
. Cred că literatura română este o soluţie bună fără a fi optimă. O literatură adaptată zilelor noastre nu poate fi comandată, din păcate". Ioana Triculescu, coautor de manuale de limba română la Editura Sigma, spune că "literatura română este mai tristă, mai împovărată şi este limpede că elevilor nu le mai place. Am predat
Puiul
, iar copiii mei au plâns de nu-i mai puteam opri. Selecţia povestirilor şi a romanelor este făcută după criterii exclusiv etice, şi mai puţin estetice. Nici Creangă nu mai prinde în ziua de azi, întrucât are un rafinament pe care, dacă nu eşti filolog, nu îl prinzi. Astăzi, elevilor le sunt adecvate textele scriitorilor de raftul doi, întrucât sunt adaptate la vârstă". Potrivit Ioanei Triculescu, "la liceeni prind foarte bine autorii contemporani, care însă sunt prost reprezentaţi, cum ar fi Mircea Cărtărescu, Simona Popescu, autori tineri, mai apropiaţi de ei prin limbaj. Ceva trebuie schimbat, întrucât literatura română li se pare elevilor nesuferită. Trebuie să coborâm noi la elevi, să folosim un artificiu pentru a-i recuceri şi apoi să le cerem Eminescu sau Creangă, să încercăm să folosim şi alte texte, aparent mai simple, dar care permit jocul".

Manualele nu dezvoltă creativitatea
Peste 90% din sarcinile de învăţare promovate de manualele şcolare sunt sarcini de tip individual. Potrivit unui studiu al Institutului de ştiinţe ale Educaţiei, manualele nu oferă prea multe oportunităţi de lucru în grup, doar 4% din totalul sarcinilor analizate fiind bazate pe comunicare directă cu ceilalţi. Interacţiunile sociale dintre elevi în procesul de învăţare sunt extrem de limitate în cadrul lecţiilor. În ceea ce priveşte materiile de studiu, ponderea cea mai ridicată a sarcinilor de grup sau frontale se înregistrează în cazul culturii civice (20%), iar cele mai scăzute sunt la biologie (0,1%) şi limba şi literatura română (2,6%). Sarcinile de tip reproductiv, bazate mai ales pe memorie, ocupă şi ele un loc important - 30,5%.