Mituri şi Mitici

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mituri şi Mitici
Mituri şi Mitici

Părţile frumoase ale României sunt date, printre altele, de particularităţile regionale Cât de uşor poate fi să judeci România prin intermediul stereotipurilor regionale? Avem,

Părţile frumoase ale României sunt date, printre altele, de particularităţile regionale

Cât de uşor poate fi să judeci România prin intermediul stereotipurilor regionale? Avem, aşadar, o ţară cu ardeleni liniştiţi, muncitori şi cinstiţi, cu bănăţeni chivernisiţi, cu olteni băgăreţi, cu bucureşteni şmecheri, cu moldoveni leneşi şi beţivi.

Adăugaţi aici o aversiune, de tip mai vechi sau mai nou, a provinciei faţă de Capitală. Dar şi o idee încetăţenită potrivit căreia Centrul dispune în mod abuziv de rezultatele muncii românilor din teritoriu. Şi veţi avea doar în parte imaginea unei Românii pline de clişee şi frustrări.

Nu ne propunem ca, prin campania care începe astăzi, "Mitici şi anti-Mitici, Românii despre ei înşişi", să alimentăm nişte prejudecăţi, nici să dăm noi idei tinerilor exaltaţi de pe stadioane.

Dimpotrivă, vrem să arătăm că anumite particularităţi regionale au explicaţii care merg până în negura istoriei. Că acestea se regăsesc mai mult sau mai puţin în comportamentul celor de azi şi că, oricum, oamenii trebuie judecaţi individual.

Le pretindem europenilor să nu ne ia pe toţi de hoţi. De ce, atunci, cedăm atât de uşor tentaţiei de a ne judeca între noi potrivit ideilor preconcepute? Mai vrem să experimentăm şi rezistenţa la realitate a miturilor despre o regiune sau alta, a acelor "adevăruri" pe care le credeam de la sine înţelese.

Vom constata că multe din ele rezistă cu greu unei analize aprofundate. Ce-aţi zice dacă aţi afla, de exemplu, că "leneşa" Moldovă contribuie mai mult la creşterea economică a ţării - deci, se dovedeşte o ţâră mai dinamică - decât "harnicul" Ardeal?

Haideţi să vedem lucrurile şi altfel! Părţile frumoase ale României sunt date, printre altele, de particularităţile regionale, de istoriile atât de diferite, de tradiţiile diverse.

România este frumoasă şi pentru că dimineaţa poţi vedea influenţa germană într-un burg din Transilvania, iar seara poţi simţi ceva din aroma Bizanţului, pe o terasă din vechii Bucureşti. A accepta diferenţele ţine, până la urmă, de cultură. A judeca oamenii la grămadă ţine de un cuvânt pe care nu-l scriem aici, pentru a nu jigni pe nimeni.

Aşadar, începând de astăzi, veţi putea citi în ziarul nostru despre o Românie privită fără prejudecăţi şi false resentimente. Sperăm să şi reuşim s-o privim astfel - la urma urmei, suntem şi noi tot români.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite