Mitrea s-a stricat de râs la prezidiul Camerei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

iniţiate de parlamentarii PRM.Textele referitoare la realizarea şi modernizarea trotuarelor în mediul rural şi la plantarea de pomi fructiferi pe marginea drumurilor naţionale şi comunale l-au

iniţiate de parlamentarii PRM.
Textele referitoare la realizarea şi modernizarea trotuarelor în mediul rural şi la plantarea de pomi fructiferi pe marginea drumurilor naţionale şi comunale l-au făcut pe reprezentantul social-democraţilor să-şi închidă microfonul şi să se afunde în fotoliu, zguduindu-se de râs. Preţ de aproape un minut, Mitrea a făcut eforturi disperate să se oprească, însă totul a fost în zadar. Faţa vicelui Camerei prinsese o tentă roşie-vineţie, iar ochii i se umpluseră de lacrimi. O înghiţitură de apă i-a adus lui Miron Mitrea răgazul de a respira şi de a-şi recăpăta stăpânirea de sine. Doar pentru moment, însă, întrucât pe ordinea de zi figura şi un text legislativ referitor la achiziţionarea unor bărci cu motor în localităţile care au avut de suferit în urma inundaţiilor. Lectura acestei fraze i-a produs deputatului un nou acces de râs, pe care cu greu l-a potolit. "Am avut o criză de râs", a explicat, la finalul şedinţei, Miron Mitrea, adăugând că momentul unic în întreaga sa carieră a fost cauzat de "efortul deosebit" pe care l-a depus citind toate cele 115 acte normative înscrise pe agenda şedinţei de ieri, dar şi de "atmosfera specială" din sală.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite