Misterul valurilor gigantice a fost dezlegat

Cercetătorii de la University of California din Los Angeles (UCLA) au descifrat mecanismul prin care valurile monstruoase apar din senin. Literatura consemnează din cele mai vechi timpuri

Cercetătorii de la University of California din Los Angeles (UCLA) au descifrat mecanismul prin care valurile monstruoase apar din senin.

Literatura consemnează din cele mai vechi timpuri existenţa aşa-numitelor valuri imprevizibile care se formează absolut fără niciun motiv în mijlocul oceanului şi mătură totul în calea lor.

Valurile înalte cât un bloc de 10 etaje au fost considerate până nu de mult ingrediente ale unor simple poveşti marinăreşti. Cercetătorii americani au stabilit însă ştiinţific că ele nu sunt atât de inexplicabile pe cât se credea.

De la simplele poveşti ale marinarilor şi până la opere literare celebre, precum "Robinson Crusoe" sau "Odiseea lui Homer", oamenii au relatat de-a lungul secolelor despre apariţia monstruoaselor turnuri de apă care înghit corăbii şi le aruncă pe fundul oceanului. Înalte de circa 30 de metri, valurile imprevizibile sunt nişte uriaşi pe lângă valurile provocate de furtună, care nu ating mai mult de 10-15 metri.

Superstiţiile şi misterul din jurul acestora se datorează rarităţii cu care apar, dar şi a faptului că lovesc când nu te aştepţi mai puţin, pe marea calmă şi neameninţată de furtună. Respinse în trecut de oamenii de ştiinţă sub argumentul că sunt simple poveşti marinăreşti, observaţiile recente au arătat că acestea reprezintă un fenomen real, capabil să distrugă vase mari şi platforme petroliere.

Uriaşul din laborator

Greu de atestat prin dovezi, datorită forţei lor dis-tructive, valurile imprevizibile au intrat recent în atenţia oamenilor de ştiinţă. O echipă de cercetători de la University of California din Los Angeles (UCLA) a reuşit să demonstreze în laborator posibilitatea existenţei unui "val-monstru" folosindu-se de similitudinile între parametrii matematici ai formării valurilor şi cei ai undelor luminoase care traversează fibre optice.

A detecta valuri gigantice în ocean e ca şi când ai căuta acul în carul cu fân, deoarece acestea se formează foarte rar, imprevizibil şi în orice punct din imensitatea oceanului. Tocmai de aceea, cercetătorii de la Şcoala de Inginerie şi Ştiinţe aplicate din cadrul UCLA au apelat la fasciculele de lumină.

În timpul experimentelor, ei au reuşit să creeze şi să localizeze formarea unor "unde gigantice imprevizibile" - nişte pulsiuni luminoase scurte şi extrem de intense.

Oamenii de ştiinţă au reuşit totodată să măsoare proprietăţile matematice ale undelor. Ei au descoperit că "monştrii" se for-mează prin aşa-numitul fenomen non-linear sau haotic, în care undele sau valurile de mărime obişnuită se pot concentra pentru a forma un singur val gigantic.

Descoperire cu aplicaţii multiple

"Un element-cheie este aşa-numitul <> pe care l-am descoperit. Dacă <> unda în acest punct special, atunci ea se dezvoltă într-o undă gigantică", a declarat un membru al echipei de cercetare, profesorul Daniel Solli.

Potrivit acestuia, înălţimea extremă la care poate ajunge un val imprevizibil poate face bucăţi şi cele mai moderne vase, pentru că acestea nu sunt proiectate ca să le facă faţă. "Descoperirea, care reprezintă prima atestare a valurilor imprevizibile în literatura ştiinţifică, merge dincolo de fizică. Spre exemplu, ea poate explica aşa-numitele <> - evenimente rare, dar extreme care se produc uneori pe pieţele financiare, cu consecinţe spectaculoase", spune şeful echipei, profesorul Bahram Jalali.

Sisteme de avertisment pentru marinari

Dacă oamenii de ştiinţă sunt mai greu de convins, marinarii ştiu de mult că riscul de a se întâlni cu un astfel de val pe ocean este cât se poate de real. Mai multe naufragii şi dezastre inexplicabile petrecute în ultimul secol i-au convins pe mulţi de necesitatea creării unui sistem de avertizare. Acesta nu poate împiedica impactul devastator pe care îl are valul asupra unui vas sau a unei platforme petroliere, însă poate evita producerea unei tragedii în rândul membrilor echipajului.

În luna noiembrie, o companie de radare din Germania a prezentat proiectele unei prime astfel de tehnologii de avertizare, care utilizează date furnizate de radare. Sistemul foloseşte un program informatic special, care interpretează datele luate de radare de la suprafaţa oceanului. "Avertizarea nu depinde numai de înălţimea valului, ci şi de alţi factori, precum viteza vântului, frecarea la suprafaţa apei şi înclinaţia valului", explică Jose Nieto, expert spaniol implicat în proiect. Sistemul detectează valuri cu înălţimea de 8 până la 15 metri, de la o distanţă de cel mult 3 kilometri.

"Poveşti marinăreşti"

Singura dovadă pe care marinarii o pot avea la îndemână este pierderea inexplicabilă a unor vase enorme în ocean. The Derbyshire, spre exemplu, un vas britanic de transport lung de 295 de metri, a dispărut cu toţi cei 44 de membri ai echipajului în largul coastelor Japoniei, în 1980.

O anchetă efectuată 20 de ani mai târziu avea să concluzioneze că, cel mai probabil, un val gigantic a spart trapa calei principale, inundând şi scufundând vasul. În februarie 2001, două vase de croazieră - Bremen şi Caledonia Star - au fost avariate grav de două valuri gigantice separate, înalte de câte 30 de metri, în sudul oceanului Atlantic. Din fericire, valurile au fost înregistrate şi măsurate de doi sateliţi ai Agenţiei Spaţiale Europene, care foloseau sisteme radar pentru a monitoriza suprafaţa oceanului şi traversau întâmplător chiar acea regiune.

Însă primul val imprevizibil detecta t de un instrument de măsurare a lovit pe 1 ianuarie 1995 platforma petrolieră Draupner din Marea Nordului, în largul coastelor Norvegiei. Platforma nu a suferit pagube majore deoarece era proiectată să facă faţă unei zone cu valuri de furtună de 15 metri, iar valul imprevizibil a avut "doar" 18,5 metri.

În 1966, vasul italian de croazieră Michelangelo se îndrepta către New York în momentul în care un val gigantic i-a găurit coca şi i-a spart toate geamurile situate la 24 de metri deasupra nivelului apei, omorând un pasager şi doi membri ai echipajului. Cel mai recent incident a fost consemnat în martie 2007, când vasul de croazieră olandez Prinsendam a fost lovit de un val de 21 de metri în Antarctica.

În 1933, petrolierul american USS Ramapo s-a confruntat cu un "uriaş" format în nordul oceanului Pacific. Echipajul a estimat înălţimea valului la 34 de metri. În 1942, pe când transporta 15.000 de soldaţi americani din Scoţia, vasul RMS Queen Mary a fost aproape înghiţit de un val de 28 de metri. Ajuns la o înclinaţie periculoasă, vasul a reuşit cu dificultate să se redreseze.