Mişcarea Chipko din India, prima organizaţie ecologistă

Protectoarele copacilor din India au deschis drumul militanţilor "verzi" încă de acum 40 de ani . În anii "70, câteva zeci de indience provenind din mediul rural au lansat mişcarea Chipko,

Protectoarele copacilor din India au deschis drumul militanţilor "verzi" încă de acum 40 de ani .

În anii "70, câteva zeci de indience provenind din mediul rural au lansat mişcarea Chipko, activă şi astăzi, prin care au militat pentru drepturile copacilor. Forma lor tipică de protest este îmbrăţişarea trunchiului copacilor, atunci când muncitorii forestieri vin să-i doboare. Astfel, voluntarii Chipko au salvat sute de hectare de pădure, în cei aproape 40 de ani de activitate.

În India circulă o veche legendă despre o fată pe nume Armita Devi, care a murit încercând să protejeze copacii din satul în care locuia. Povestea se petrece pe timpul când oamenii Maharajahului veneau să taie pădurile pentru a folosi lemnul la construcţia unei noi cetăţi.

Armita împreună cu un grup de apropiaţi au împrejmuit zona copacilor, fata găsindu-şi sfârşitul în încercarea de a ţine piept tăietorilor de lemne. Această legendă a inspirat un grup de femei din India, provenind din mediul rural şi condusă de o anume Gaura Devi, să iniţieze în 1970 un protest similar, în condiţiile în care se intensificase eroziunea munţilor Himalaya din cauza defrişărilor.

Astfel s-a născut mişcarea Chipko, care a lansat mai multe campanii împotriva defrişărilor masive. În hindu, "Chipko" înseamnă "a se ţine strâns unul de altul", ceea ce reflectă tehnica lor de protest, şi anume acela de a înconjura trunchiul copacilor ţinându-se de mâini şi refuzând să se mişte.

Protestele Chipko au alungat investitorii

Primul protest care le-a făcut cunoscute a avut loc în 1973, când un contractor a primit dreptul din partea statului să doboare 3.000 de arbori, zona respectivă fiind deja destul de "dezgolită". Muncitorii veniţi să defrişeze integral locul au fost întâmpinaţi de femeile Chipko, care au încercat să le explice care vor fi consecinţele tăierii copacilor.

Aceştia le-au bruscat pe femei şi le-au ameninţat cu folosirea armelor. Femeile nu s-au lăsat însă intimidate şi asta a avut impact asupra contractorului, care a renunţat la proiectul său. Un protest similar a avut loc un an mai târziu şi un altul în 1977, ambele cu acelaşi efect.

Sloganul: "Câţi copaci laşi fiului tău?"

La 1 februarie 1978, poliţia a încercat să intervină într-una din acţiunile Chipko. Contractorul a apelat la poliţiştii înarmaţi cu scopul de a ţine cât mai departe voluntarii Chipko de oamenii care urmau să taie arborii. La sosirea poliţiei, câte trei voluntari Chipko deja înconjuraseră fiecare din copacii care urmau să fie tăiaţi. În cele din urmă şi contractorul, şi poliţia au renunţat la planul iniţial din cauza protestului. Tot în 1978, de data asta în luna martie, a avut loc un alt protest Chipko, în Narendranagar.

În timpul acţiunii au fost arestaţi 23 de voluntari, printre care şi femei. Mişcarea Chipko nu a avut o activitate constantă şi organizată, ci s-a identificat cu proteste discrete şi disparate în satele din Himalaya, precum Reni, Gopeshwar şi Dungari-Paitoli. Viziunea Chipko a căpătat coerenţă odată cu Chandi Prasad Bhatt, un locuitor din Gopeshwar.

El a fost cel care a consiliat femeile Chipko, legat de cum să lupte tot mai eficient pentru mediu. El a organizat şi o acţiune de proporţii de împădurire în zonele degradate din Alakananda Valley, la care să participe femeile Chipko. "Câţi copaci laşi în urmă pentru fiul tău?", a fost întrebarea cu care femeile Chipko întâmpinau oamenii munţilor şi îi îndemnau să li se alăture.

Mişcarea Chipko a devenit ulterior rezultatul a sute de iniţiative autonome, descentralizate. Chandi Prasad Bhatt, unul dintre veteranii Chipko, a militat constant pentru respectarea protecţiei mediului în rândul industriaşilor locali. Ghanasyam Raturi, poetul mişcării Chipko, a scris textele cântecelor activiştilor, care s-au făcut auzite peste tot în Himalaya. Indu Tikekar, doctor în filozofie, a susţinut prin discursurile sale spirituale ţelurile Chipko.

Liderul Bahuguna, arestat şi eliberat după 11 zile

În decembrie 1978, când a fost aprobat un program masiv de defrişări, a avut loc un nou protest Chipko; în timpul acestuia, liderul Bahuguna a fost arestat. Poetul Ghanashyam Raturi a fost cel care a condus în situaţia de criză mişcarea şi a impus ca oamenii să rămână în poziţia tipică lor, înconjurând trunchiurile copacilor.

După încă 11 zile de protest, contractorul a renunţat, iar Bahuguna a fost eliberat din închisoare pe 31 ianuarie 1979. Sundarlal Bahuguna a devenit unul dintre cei mai populari adepţi ai curentului. El a rămas în memoria voluntarilor Chipko prin sloganul: "Ecologia înseamnă economie durabilă". De asemenea, el a fost cel care a recrutat foarte mulţi adepţi în rândurile Chipko, între 1981-1983, şi s-a întâlnit cu primul-ministru indian, Indira Gandhi.

Gaura Devi, "femeia dealurilor"

Gaura Devi ( 1925-1991) a fost liderul mişcării încă de la începuturile ei, din anii `70. Ea a devenit cunoscută în urma unui prim protest în 1974 şi ulterior nu s-a comportat ca un lider care doar coordona o mişcare, ci a fost un exemplu de implicare concretă.

Povestea Gaurei Devi a fost recent istorisită într-o carte intitulată "Emancipated Women-Folk of Uttarakhand", editată de Himalayan Action Research Centre. O versiune mai scurtă a poveştii a fost preluată de C.S. Lakshmi în "Lessons from the Mountains: The Story of Gaura Devi".

De asemenea, portretul Gaurei Devi apare prezentat în mai multe manuale şcolare. Mişcarea Chipko a inspirat mai mulţi scenarişti şi regizori, ultimul film despre viaţa Gaurei Devi având premiera la sfârşitul anului trecut. Ea a avut ideea preluării tipului care circula ca legendă şi a pornit mişcarea cu 27 de fete din satul său.

Gaura Devi a susţinut mereu că cea mai importantă miză a sa este penetrarea la nivelul mentalităţii a ideii de dezvoltare în spiritul coerent al armoniei omului cu natura. În absenţa soţilor plecaţi la muncă, femeile Chipko, sub coordonarea Gaurei Devi, şi-au apărat teritoriul fără teamă.

Chipko influenţează şi azi politicile de mediu

Se poate spune că mişcarea Chipko este, din punct de vedere istoric, filozofic şi organizaţional, o extensie a tradiţiei gandhiene. În 1961, sub coordonarea lui Sarala Behn, gandhienii s-au organizat într-o asociaţie premergătoare viitoarei mişcări Chipko, care avea patru mize majore: solidarizarea femeilor, lupta împotriva consumului de alcool, lupta pentru drepturile pădurii şi responsabilizarea micilor industrii locale care foloseau ca materie primă lemnul. În varianta sa contemporană, mişcarea Chipko continuă linia impusă de aproape 40 de ani de femeile din Uttarackhand.

Prin presiunile sale, această mişcare influenţează politicile de mediu, în sensul priorităţii nevoilor umane şi mai puţin a celor industriale. Din sloganul Chipko reiese şi astăzi că principalele produse ale pădurii nu sunt lemnul sau răşina, ci solul, apa şi oxigenul.

Într-un raport publicat de United Nations Environment Programme, Chipko apare descris astfel: "Militanţii Chipko propun un soi de revoluţie socio-economică, câştigând controlul asupra resurselor forestiere din mâinile birocraţiei care se preocupă de transformarea acestor resurse în produse cu destinaţie urbană. Ei propun, în acelaşi timp, o rearmonizare a relaţiei dintre om şi natură".

Voluntarii Chipko ţin periodic întâlniri cu ziariştii, în cadrul cărora dezvăluie presiunile la care îi supun autorităţile. Anul acesta, "legendarul" Sundarlal Bahuguna a vorbit despre un proiect început în Tehri, într-o zonă împădurită, unde administraţia aproape sileşte populaţia să părăsească locul, tăind alimentarea cu apă şi electricitate, în vederea construirii unei incinte industriale.

În replică, un oficial de la Nanda Biosphere Reserve, A. K. Bannerjee, a subliniat că toate acele proiecte sunt menite să ajute comunităţile, şi nu "să le sufoce". Deloc convins de asta, liderul Chipko a concluzionat că există multă corupţie în aplicarea acestor scheme de dezvoltare în zonele de pădure şi nu numai.

Exploatarea lemnului riscă dezastre naturale

Pădurile tropicale sunt arse şi excavate cu o viteză care atinge 160.000 km² pe zi. Lăcomia vestului şi sărăcia lumii a treia ajută la menţinerea acestui fenomen de distrugere care, dacă va rămâne necontrolat, va atrage după sine schimbări climatice şi ecologice drastice.

O bună parte a acestei distrugeri a avut loc cu scopul declarat de a asigura necesarul de lemn. Se estimează că, la ora actuală, cel puţin jumătate din totalul pădurilor tropicale au fost deja distruse. În fiecare minut al unei zile se defrişează o suprafaţă ce ar putea acoperi şase terenuri de fotbal.

Cercetări recente au demonstrat că în pădurile tropicale pot trăi până la 30 milioane de specii de insecte. Pădurile tropicale, care acoperă doar şase procente din suprafaţa totală a planetei, reprezintă habitatul natural a 70% din totalul speciilor existente pe pământ.