Miron Mitrea l-a pus la colţ pe fostul preşedinte al filialei PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prezent ieri la Târgu Mureş, vicepreşedintele PSD Miron Mitrea a făcut ordine în filiala locală a partidului. Situaţia devenise explozivă după ce fostul preşedinte Ovidiu Natea, care a

Prezent ieri la Târgu Mureş, vicepreşedintele PSD Miron Mitrea a făcut ordine în filiala locală a partidului. Situaţia devenise explozivă după ce fostul preşedinte Ovidiu Natea, care a fost obligat să-şi dea demisia, după rezultatele slabe ale filialei la alegerile locale, l-a numit ca interimar pe anonimul Radu Mircea, apoi a încercat să revină pe funcţie printr-o decizie a delegaţiei permanente judeţene.

Potrivit statutului PSD, preşedinţia interimară trebuie asigurată de preşedintele executivAlexandru Frătean, însă Delegaţia Permanentă Mureş i-a retras acestuia sprijinul politic, punându-i în cârcă eşecul campaniei.

În replică, preşedintele Mircea Geoană l-a reconfirmat ca preşedinte interimar pe Frătean şi l-a trimis pe Miron Mitrea să liniştească apele în filială. Acesta a anunţat că săptămâna viitoare va avea loc conferinţa judeţeană de alegeri şi a subliniat că alianţa cu PDL-ul a fost o greşeală strategică.

"Dorin Florea (primar de Târgu Mureş şi preşedintele PD-L Mureş n.r.) şi-a văzut doar interesele personale şi ne-a tras în piept, aşa cum am spus de la început că se va întâmpla şi cum era firesc. Nu-l acuz pe Florea, el şi-a văzut propriile interese, colegii mei au fost naivi şi nu numai aici, am păţit lucruri asemănătoare în alte două judeţe", a conchis Mitrea.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite