Miron Mitrea: "Câtă vreme procuratura vrea să te vadă, te duci"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul ministru al transporturilor, deputatul PSD Miron Mitrea (foto), a fost pus din nou oficial sub învinuire în dosarul "Zambaccian", în care este cercetat şi fostul premier Adrian

Fostul ministru al transporturilor, deputatul PSD Miron Mitrea (foto), a fost pus din nou oficial sub învinuire în dosarul "Zambaccian", în care este cercetat şi fostul premier Adrian Năstase.

El a dat o scurtă declaraţie procurorilor DNA care îl acuză de luare de mită. Miron Mitrea, cercetat în legătură cu modul în care şi-a finisat vila din cartierul bucureştean Băneasa, susţine însă că este nevinovat.

"A mai început o dată dosarul din 2006. Este vorba de dosarul în care eram învinuit, acesta s-a redeschis", a spus Mitrea la ieşirea din sediul DNA. "Tot de povestea cu casa... construcţia cu sediul... cu Sechelariu", a precizat deputatul PSD în legătură cu vizita sa la DNA. Miron Mitrea nu a dorit să comenteze citaţia sa la DNA. "Ce poţi să faci, te prezinţi, te aperi.

Câtă vreme procuratura vrea să te vadă, te duci", a mai subliniat deputatul. Imediat după ieşirea lui Miron Mitrea de la DNA, un bărbat care trecea prin zonă s-a plâns deputatului de o serie de probleme personale, astfel că acesta l-a invitat la biroul său de la parlament, în vederea unei discuţii amănunţite. Urmărirea penală în dosarul "Zambaccian" a fost reluată de procurorii anticorupţie după ce Curtea Constituţională a statuat că şi foştii miniştri pot fi cercetaţi numai cu avizul preşedinţiei.

Traian Băsescu şi-a dat "girul" pentru urmărirea penală a opt actuali şi foşti miniştri, iar acum se aşteaptă decizia Curţii Constituţionale cu privire la "soarta" celor care au şi calitatea de deputat sau senator. Reprezentanţii parlamentului susţin că miniştrii care sunt deputaţi sau senatori nu pot fi cercetaţi decât cu avizul Camerei din care fac parte, opinie neîmpărtăşită însă şi de oficialii Parchetului. (L. Năstase)

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite