Miron Cozma nu a fost cuminte şi muncitor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Instanţa Judecătoriei Sectorului 5 a respins cererea de eliberare a fostului lider al minerilor din Valea Jiului, Miron Cozma, întrucât acesta nu a dat dovezi temeinice că şi-ar fi îndreptat

Instanţa Judecătoriei Sectorului 5 a respins cererea de eliberare a fostului lider al minerilor din Valea Jiului, Miron Cozma, întrucât acesta nu a dat dovezi temeinice că şi-ar fi îndreptat comportamentul şi nici nu s-a stăruit cu munca. Decizia vine după ce Comisia de Eliberări Condiţionate de la Penitenciarul Rahova a avut aceeaşi poziţie. Judecătoria Sectorului 5 a luat în calcul şi Raporul Comisiei de Eliberări Condiţionate de la Penitenciarul Rahova, în care se precizează că eliberarea nu se impune, având în vedere "gravitatea faptelor săvârşite, lipsa dovezilor temeinice de îndreptare şi reeducare, faptul că a mai beneficiat o dată de clemenţa legii, fiind graţiat de cea mai mare parte din pedeapsă, dar şi faptul că are antecedentele penale". Magistraţii au mai constatat că în ultimele 6 luni, Miron Cozma nu a fost sancţionat, dar nici recompensat, ceea ce nu poate duce la concluzia unei dovezi clare de îndreptare a comportamentului fostului lider al minerilor.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite