Mircea Geoana a facut lobby pentru "interesele Romaniei in plan imediat"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul roman de Externe spera sa obtina o formulare cat mai favorabila tarii noastre la summitul UE din decembrie

Prezent, ieri, la Bruxelles, pentru a participa, in calitate de observator, la dezbaterile din cadrul Conferintei Interguvernamentale pe marginea adoptarii viitoarei Constitutii europene, ministrul roman de Externe, Mircea Geoana, a profitat de ocazie pentru a promova pe langa omologii sai europeni "interesele Romaniei in plan imediat". Seful diplomatiei romane spera intr-o formulare cat mai favorabila Romaniei la Consiliul European de la Bruxelles, de luna viitoare. Daca totul merge bine, documentul final al summitului care marcheaza sfarsitul presedintiei italiene a UE ar trebui sa contina fraze similare cu cele din documentul de strategie care a insotit raportul de tara al Comisiei Europene si sa exprime sprijinul Celor 25 pentru admiterea Romaniei si Bulgariei in 2007. Ar fi ideala o formulare care sa garanteze ca, in cazul in care procesul de adoptare a aquis-ului comunitar continua in acelasi ritm, Romania si Bulgaria vor putea inchide negocierile de aderare la sfarsitul lui 2004 si vor putea semna tratatele de preaderare in 2005 pentru a putea deveni membri cu drepturi depline ai Uniunii in 2007. La sfarsitul discutiilor de marti, Mircea Geoana a declarat ca are toate motivele sa fie optimist in privinta unei asemenea formulari. Mai putin optimist (dar nu complet lipsit de speranta) parea ministrul roman in legatura cu perspectivele incheierii, luna viitoare, a Conferintei Interguvernamentale si adoptarii noii Constitutii europene. Desi principalul subiect de pe ordinea de zi a discutiilor de ieri a fost relativ benign - vizand crearea functiei de ministru european de externe -, Cei 25 n-au ajuns inca la un acord pe aceasta tema. Marea Britanie nu accepta nici macar denumirea viitoarei functii, preferand-o pe aceea de "reprezentant al Uniunii Europene pentru politica externa". Oricum, mai sunt sperante de ajungere la un compromis in luna care a mai ramas. Se stie ca, in general, toate tratatele incheiate pana acum in Uniunea Europeana au fost finalizate in ceasul al treisprezecelea.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite