Mircea Geoana a plecat in campanie cu echipa de la Ministerul de Externe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

* Purtatorul de cuvant al MAE a devenit purtator de cuvant al candidatului PSD, iar alti doi consilieri ai ministrului Geoana au ales sa fie consilierii candidatului Geoana * Cei trei au urmat exemplul sefului lor si si-au luat concediu fara plata de la MAE

Aruncat de PSD in lupta pentru fotoliul de primar al Capitalei, Mircea Geoana a luat cu el si trei angajati ai Ministerului de Externe, care sa-l ajute in campania electorala. Si, pentru a fi acoperiti din punct de vedere legal, cei trei au urmat exemplul sefului lor, luandu-si concediu fara plata in perioada campaniei. Purtatorul de cuvant al Ministerului de Externe, Cosmin Dobran, a ales sa fie purtator de cuvant al candidatului PSD, in locul sau fiind numit un purtator de cuvant interimar al MAE, in persoana lui Bogdan Manoiu. Irina Zidaru si Ana Birchall, consilieri la cabinetul ministrului de Externe, sunt acum consilieri ai candidatului PSD, prima ocupandu-se de problemele care necesita o reactie rapida, iar cea de-a doua fiind asistenta personala. Si, pentru ca in echipa de campanie trebuia sa fie si un om de incredere din interiorul partidului, Relu Ion, din cadrul organizatiei PSD Bucuresti, a fost numit sef de campanie al candidatului Geoana. Legal, cei trei angajati ai MAE par complet acoperiti, pentru ca, potrivit actualei legislatii, persoanele care lucreaza la cabinetul unui demnitar nu au statut de functionar public, chiar daca sunt platiti dintr-un fond special al demnitarului in cauza, dar tot de la buget, deci din banii contribuabilului. Urmand aceasta logica, orice angajat al Ministerului de Externe, care, conform statutului diplomatului nu poate fi membru de partid, poate face politica, dar numai daca este transferat la cabinetul ministrului. "A face politica este o decizie personala", ne-a declarat Cosmin Dobran, recunoscand ca a semnat adeziunea la PSD. Adeziune in schimbul careia, pe 15 aprilie, a fost numit, printr-o Hotarare de Guvern, subsecretar de stat, ceea ce ii confera statutul de demnitar si, implicit, dreptul de a face politica fara a mai fi intrebat de nimeni cat de moral este sa-ti iei concediu fara plata de la Ministerul de Externe pentru a face politica partidului aflat la guvernare. Iar celor trei nu li se pare deloc lipsit de profesionalism sa-si ia concediu fara plata 30 sau, in cazul unui al doilea tur de scrutin, 45 de zile, pentru ca dupa aceea sa se intoarca linistiti in Ministerul de Externe, iar de la cabinetul ministrului sa se transfere la o directie din MAE, unde sa aiba statut de diplomat, deci sa nu faca politica. Totodata, ei afirma cu seninatate ca se vor ocupa si de treburile importante din Externe, chiar daca au intrat in campania electorala pana in gat.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite