Mircea Cărtărescu, decorat la Cotroceni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scriitorul Mircea Cărtărescu a fost decorat de preşedintele Traian Băsescu cu Ordinul Meritul Cultural în Grad de Mare Ofiţer, categoria A "Literatură". Conform decretului publicat în

Scriitorul Mircea Cărtărescu a fost decorat de preşedintele Traian Băsescu cu Ordinul Meritul Cultural în Grad de Mare Ofiţer, categoria A "Literatură". Conform decretului publicat în "Monitorul Oficial", Mircea Cărtărescu a primit decoraţia "pentru talentul remarcabil, care a ridicat valoarea literaturii române, pentru spiritul managerial dovedit, prin care a deschis iubitorilor de carte noi posibilităţi de a avea acces la literatura de bună calitate". În cuvântul său, preşedintele Băsescu i-a adrest mulţumiri scriitorului Mircea Cărtărescu pentru faptul că a acceptat această distincţie. "Băsescu s-a apucat de cultură, ca să acopere un gol", a glumit preşedintele. "Apreciez, chiar dacă nu înţeleg, ceea ce societatea apreciază ca fiind valoros", a mai spus Băsescu. Foarte emoţionat, scriitorul Mircea Cărtărescu s-a scuzat că nu se pricepe la discursuri oficiale, primind pe loc replica preşedintelui: "Nici eu nu mă pricep". Cărtărescu a spus că n-ar fi acceptat de la alţi preşedinţi această decoraţie, dar a subliniat că el are încredere încă în preşedintele Băsescu: "Cred că nu i s-au epuizat încă şansele de a intra în istoria României".

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite