Mioriţa, omorâtă din prostie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şefii ANSV au interzis transhumanţa din cauza interpretării greşite a legislaţiei europene Problemele legate de transhumanţă şi de vânzarea directă a laptelui, brânzei şi cărnii

Şefii ANSV au interzis transhumanţa din cauza interpretării greşite a legislaţiei europene

Problemele legate de transhumanţă şi de vânzarea directă a laptelui, brânzei şi cărnii în afara localităţii de provenienţă, care i-au făcut pe ţărani să se mire de pretenţiile Uniunii Europene, reprezintă de fapt rezultatul unei insuficiente studieri a legislaţiei UE chiar de către preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare, Marian Avram. Conform specialiştilor, "încurcătura" a pornit de la înţelegerea greşită a cuvântului "local" tocmai de către oficialii ANSV, iar premierul Călin Popescu Tăriceanu a precizat că reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare au vorbit în necunoştinţă de cauză.

"Transhumanţa este ilegală pentru că încalcă regulile de bunăstare animală şi de transport", declara, cu puţin timp în urmă, preşedintele ANSVSA, Marian Avram. Ba, mai mult, ciobanii care nu respectă regulile pentru păscut au fost ameninţaţi cu amenzi usturătoare.

Oierii pot sta liniştiţi

Transhumanţa, în varianta telenovelistică a ANSV, este admisă numai între judeţe învecinate şi pe arii restrânse. Numai că, şi în acest caz, ciobanul trebuie să coboare la oraş ca să ia aprobări, căci traseul trebuie să fie autorizat de Direcţia Sanitar-Veterinară din judeţ. Interzicerea transhumanţei e o nouă lovitură dată oierilor români, după interzicerea vânzării directe a laptelui, brânzei şi cărnii în afara localităţii de provenienţă. Brânza de la oile care se află în transhumanţă, de exemplu, va putea fi comercializată în judeţul unde oaia a fost înregistrată de proprietar.

Surpriză, însă! Acum, preşedintele ANSV Marian Avram a revenit şi ne-a precizat că declaraţiile sale "au fost scoase din context" de jurnalişti, astfel că transhumanţa, ca practică tradiţională a creşterii ovinelor şi caprinelor aplicabilă unor zone geografice definite, este mai legală decât legală dacă sunt respectate reglementările din domeniu.

Acestea se referă la deplasarea animalelor în alte zone pentru păşunat, respectiv stabilirea traseului, identificarea şi înregistrarea animalelor, certificarea stării de sănătate a animalelor şi asigurarea condiţiilor pe timpul transportului.

Liviu Harbuz acuză bâlbâielile ANSV

Pe parcursul ultimelor luni, bâlbâielile Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare au atins apogeul prin avalanşa de ordine motivate prin transpunerea legislaţiei europene. Preşedintele Colegiului Medicilor Veterinari din România, Liviu Harbuz, a arătat că prin declaraţiile şefului ANSV, acesta "a măturat practic ţăranii din pieţe (prin interpretarea greşită a noţiunii de piaţă locală), a isterizat medicii veterinari de liberă practică şi proprietarii de animale prin vaccinarea împotriva pestei porcine în perioada 20 decembrie 2006 - 1 ianuarie 2007, toate acestea prin elaborarea şi publicarea unor acte normative total neinspirate în contextul legislaţiei europene, dar mai ales în contextul realităţilor din România".

Misterul dozelor de vaccin

Harbuz ne-a mai precizat că, deşi s-au făcut eforturi uriaşe pentru stoparea vaccinării împotriva pestei porcine clasice, sub presiunea permanentă a Comisiei Europene, prin Direcţia Generală de Sănătate a Animalelor şi Protecţia Consumatorilor (DG SANCO), în noiembrie 2006, prin HG 1700/2006, s-a luat decizia reînceperii injectării cu vaccin viu în gospodăriile populaţiei şi cu vaccin marker în complexurile de creştere intensivă a porcului.

"Consecinţele: toate produsele provenite din porcii vaccinaţi nu vor putea fi exportate pe piaţa UE, ba, mai mult, produsele provenite din porcii vaccinaţi vor avea o ştampilă rotundă (produs neconform cu normele UE), spre deosebire de produsele provenite din carne de porc importată, care vor avea o ştampilă ovală (produse conforme cu normele UE)", ne-a mai declarat preşedintele Colegiului Medicilor Veterinari.

Harbuz a mai explicat că ANSV a primit cu titlu gratuit un milion de doze de vaccin, expirate la 31 decembrie 2005, cu termen de valabilitate prelungit până la 31 decembrie 2006. Dozele de vaccin au venit ambalate în flacoane de 50 ml, cu specificaţia clară "a fi folosite în maximum două ore de la deschidere". Conform HG 1700/2006, într-o gospodărie pot fi crescuţi maximum trei porci.

50% din porcii vaccinaţi pot muri

"Dacă pentru o curte, un medic veterinar are nevoie de 15 minute pentru a vaccina şi înregistra cei trei porci, el ar putea să facă doar 24 de porci în cele două ore de valabilitate a vaccinului. De aici se poate concluziona că toate celelalte 26 de doze au fost administrate inutil, întrucât vaccinul era deja inactivat, deci porcii nu au fost imunizaţi, ceea ce duce clar la riscul apariţiei bolii şi al morţii animalelor în efective vaccinate", explică Liviu Harbuz. Astfel că, aproximativ 50% din porcii vaccinaţi pot muri de pestă porcină, iar legislaţia prevede despăgubirea proprietarilor pentru porcii morţi, vaccinaţi.

În cadrul Programului de profilaxie, supraveghere, combatere şi eradicare a bolilor transmisibile la animale, ANSVSA a luat în acest an hotărârea de a stopa în 15 judeţe ale ţării tuberculinarea bovinelor (examen alergic pentru depistarea tuberculozei bovine - boală transmisibilă la om prin contactul cu animalul sau prin lapte - n.r.), în condiţiile în care România se află pe locul 1 la numărul de persoane bolnave de TBC în Europa.

Loviturile aplicate micilor producători

"O altă lovitură dată micilor producători din România a fost apariţia Ordinului 301/2006, care prevede limitarea vânzărilor directe ale produselor de origine animală doar la nivel judeţean, prin interpretarea greşită a noţiunii de piaţă locală, care, deşi în anul 2004 a fost negociată cu Comisia Europeană ca reprezentând teritoriul României (piaţă locală = piaţă naţională), în ordinul menţionat ea devine piaţă judeţeană", ne-a declarat Liviu Harbuz în legătură cu nedumerirea iscată prin declaratea "ilegală" a transhumanţei de către oficialii ANSV.

Măsura este aberantă, întrucât încalcă unul dintre principiile fundamentale ale UE, şi anume libera circulaţie a mărfurilor. "Dacă brânza poate fi comercializată pe teritoriul judeţului Sibiu, în condiţiile autorizării sanitar-veterinare, ea poate fi comercializată şi pe piaţa bucureşteană. În caz contrar, se poate interpreta că brânza din Sibiu reprezintă un pericol pentru consumatorul bucureştean, dar nu reprezintă un pericol pentru consumatorul din judeţul Sibiu", a arătat preşedintele Colegiului Medicilor Veterinari. Harbuz consideră că, prin atitudinea sa, Marian Avram "doreşte să omoare piaţa vânzărilor directe ale micilor procesatori de produse lactate, care în momentul de faţă reprezintă 60% din piaţa naţională, să distrugă specia porcină din gospodăria populaţiei, să descalifice produsele lactate şi din carne de porc autohtone, pentru a face loc altor produse din import".

"Ordinul privind vânzările directe şi cu amănuntul, interpretat după ureche"

"Ordinul 301/2007 privind vânzările directe şi cu amănuntul a fost interpretat după ureche în opinia mea. Termenul de <> a fost interpretat de dl Avram în sensul de judeţ. Însă orice ţară din UE îşi poate stabili singură ce înseamnă <> . În Italia, acest termen are accepţiunea de piaţă naţională. La fel şi în Germania. Un produs agreat de UE ca fiind salubru poate fi vândut pe piaţa naţională a ţării respective. La noi, trebuie să li se spună ciobanilor că îşi pot vinde produsele oriunde în ţară dacă respectă două condiţii. Prima este legată de existenţa unei societăţi comerciale, iar a doua, de trasabilitatea produsului vândut. Aceasta înseamnă că brânza trebuie să aibă o etichetă pe care să scrie denumirea produsului, cine este producătorul şi care este data fabricaţiei. Este adevărat că normele europene limitează cantitatea de produse pe care o pot vinde ciobanii. Dar este vorba de două tone pe săptămână, cantitate pe care eu cred că un cioban nici măcar nu o poate atinge", ne-a declarat medicul veterinar, Sorin Minea, preşedintele Federaţiei Patronatelor din Industria Alimentară.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite