Ministrul apărării, judecat la Cotroceni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul apărării a fost acuzat că a făcut poliţie politică şi că ar folosi Direcţia de Informaţii în scopuri politice, iar PD i-a cerut demisia. Pe 13 iulie a venit rândul deputatului



Ministrul apărării a fost acuzat că a făcut poliţie politică şi că ar folosi Direcţia de Informaţii în scopuri politice, iar PD i-a cerut demisia.
Pe 13 iulie a venit rândul deputatului PSD Eugen Bejinariu să depună o plângere împotriva lui Teodor Atanasiu pentru abuz în serviciu. El motiva acest gest prin sesizarea unei rupturi între ministrul apărării şi şeful Statului Major General, Eugen Bădălan. Bejinariu a ajuns la această concluzie după audierile din Comisia de Apărare, dar şi după articolul apărut în Adevărul pe 6 iunie. Deputatul PSD, membru al Comisiei de apărare, a precizat că, în timpul audierilor, Teodor Atanasiu a justificat cererea de retragere a trupelor româneşti din Irak prin insuficienţa bugetului Apărării, "deşi, la începutul anului 2006, când Eugen Bădălan a afirmat că Apărarea nu are destui bani, ministrul Atanasiu l-a contrazis.

"Am luat la cunoştinţă, din comunicatul de presă al Administraţiei Prezidenţiale, despre faptul că, în baza Legii 115/1999, a fost constituită Comisia specială pentru analiza plângerilor formulate împotriva mea. Vreau să precizez încă de la început că nu mă voi sustrage verificărilor şi că nu am nimic de ascuns în privinţa aspectelor ce urmează a fi cercetate. Solicit ca rezultatele analizei să fie înaintate justiţiei pentru că am încredere în justiţia română şi în neimplicarea politicului în actele pe care le înfăptuieşte".
Teodor Atanasiu

Decizia e la preşedinte
Legea nr. 115/1999 privind răspunderea ministerială prevede, la art. 16 alin. 3, faptul că, pe baza analizei sesizării, a probelor depuse în susţinerea acesteia, a declaraţiilor şi a probelor invocate de membrul guvernului faţă de care se solicită urmărirea penală, Comisia specială va prezenta preşedintelui un raport cu propuneri privind urmărirea penală sau clasarea sesizării. Comisia este formată din ştefan Deaconu, consilier prezidenţial, Katalin Barbara Kibedi, secretar de stat în Ministerul Justiţiei, Laura ştefan, director al Direcţiei pentru relaţia cu Ministerul Public şi de prevenire a criminalităţii şi corupţiei din cadrul Ministerului Justiţiei, ştefan Iancu, chestor de poliţie în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, şi Gabriel Niţă, chestor de poliţie în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor. Potrivit legii, doar preşedintele poate cere declanşarea urmăririi penale a membrilor Executivului.În decembrie 2001, preşedintele Ion Iliescu a propus procurorilor începerea urmăririi penale împotriva fostului ministru al agriculturii, ţărănistul Ioan Avram Mureşan, în baza raportului unei comisii similare. Documentul făcea referire la scoaterea din rezerva statului a 5.000 tone de ulei de floarea-soarelui, fără respectarea prevederilor legale în materie.

Deputatul PNL Mona Muscă, unul dintre disidenţii trioului SMS, s-a înghesuit ieri să fie printre primii semnatari ai listelor de susţinere a iniţiativei liberale de retragere a trupelor româneşti din Irak. Muscă şi-a făcut apariţia la evenimentul din Piaţa Universităţii, patronat de preşedintele PNL Bucureşti, Ludovic Orban, însoţită de cei doi nepoţei ai săi, şi a declarat că ea susţine repatrierea trupelor româneşti din Irak şi că a contestat doar modalitatea în care liderii partidului au lansat propunerea pe piaţă.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite