Ministrul roman de Externe promite ca va rezolva problema cozilor de la ambasadele straine din Romania

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Romanii aflati la munca in strainatate trimit in tara tot mai multi bani. Daca in 2000 cifra transferurilor private nete - din care marea majoritate o reprezinta transferurile realizate de cetatenii

Romanii aflati la munca in strainatate trimit in tara tot mai multi bani. Daca in 2000 cifra transferurilor private nete - din care marea majoritate o reprezinta transferurile realizate de cetatenii romani care muncesc in strainatate - a fost de 958 de miliarde de euro, suma a crescut anual, ajungand sa se dubleze in 2003. Astfel, in 2001, transferurile au fost de 1,153 de miliarde de euro, in 2002 - de 1,462 miliarde, iar in primele 11 luni ale anului trecut au ajuns la 1,371 miliarde, ceea ce inseamna ca ar putea atinge 1,7-1,8 miliarde la nivelul intregului an 2003, avand in vedere ca luna decembrie a fiecarui an este una foarte bogata in astfel de operatiuni, din cauza sarbatorilor de iarna. Chiar daca locurile de munca din strainatate ofera romanilor nu numai sanse pentru intretinerea familiilor aflate in tara, dar chiar si posibilitati pentru deschiderea unor afaceri proprii in Romania, autoritatile de la Bucuresti atrag atentia asupra riscurilor reprezentate de slujbele ilegale, lipsite de protectie sociala, de conditii decente de munca. Tocmai de aceea, ambasadele si consulatele Romaniei in strainatate vor avea, in curand, cate un atasat pe probleme de munca si protectie sociala, care sa se ocupe de situatiile deosebite in care se pot gasi romanii care muncesc, legal sau nu, in strainatate. Mai mult, seful diplomatiei romane, Mircea Geoana, a cerut, ieri, in cadrul unei reuniuni de lucru cu toti consulii Romaniei, ca sefii misiunilor sa intocmeasca un plan coerent si masiv de deplasari in teritoriu, la principalele firme care angajeaza romani, in punctele de lucru si de cazare. Nemultumit de cozile imense din fata unor consulate sau ambasade straine in Romania si din fata Directiei Consulare a MAE, Geoana a anuntat ca, in zilele urmatoare, vor avea loc discutii cu fiecare dintre aceste misiuni, pentru solutionarea acestor situatii "umilitoare". "Cetatenii romani au cunoscut prea mult umilinta cozilor in fata consulatelor straine din Bucuresti si din tara. Nu putem permite reproducerea acestei situatii si in cazul vizelor specializate", de munca, a declarat Mircea Geoana.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite