Ministrul Beuran, deposedat de postul didactic si cu contractul de munca desfacut
0Fostul ministru Bartos a scapat doar cu o retrogradare
Ministrul Sanatatii, Mircea Beuran, a pierdut postul de conferentiar pe care il detinea in cadrul Universitatii de Medicina si Farmacie "Carol Davila" din Capitala. Decizia de desfacere a contractului de munca a fost luata de Senatul UMF, la propunerea comisiei desemnate sa analizeze acuzatiile de plagiat aduse unei echipe de medici din care a facut parte si ministrul. "Decizia a fost luata prin vot secret, cu 45 de voturi pentru, sase impotriva si trei abtineri", a declarat prof. dr. Mircea Cinteza, membru al Senatului UMF. "Titlurile universitare nu se pot retrage de catre UMF. Aceasta este o decizie a Ministerului Educatiei. Nu se pune in discutie calitatea lui profesionala, ca medic, si nu discutam despre capacitatile manageriale in cadrul Ministerului Sanatatii", a adaugat Cinteza. La terminarea sedintei Senatului UMF, Mircea Beuran a fost primul care a parasit cladirea Rectoratului. "Las comisia sa lucreze. Am incredere ca Justitia va da un raspuns pana la urma", a declarat dr. Beuran, fara sa precizeze daca va contesta in instanta decizia Senatului UMF. Al doilea care a parasit sala a fost prof. dr. Sorin Oprescu. Referitor la cazul judecat, prof. Oprescu a spus: "Nu ramane decat sa mearga la "Iarta-ma"". Mircea Cinteza, membru al senatului UMF, a calificat decizia de sanctionare a ministrului Beuran ca fiind una "mai degraba etica". Cinteza a precizat ca sentinta de excludere a ministrului Sanatatii din cadrul corpului profesoral al UMF va fi urmata si de o decizie din partea Colegiului Medicilor, dar fapta nu tine de exercitarea profesiei. "Am fost prima institutie care ne-am exprimat in mod oficial", a declarat rectorul UMF, Laurentiu Popescu. El a precizat ca hotararea de concediere a conferentiarului Beuran este una "definitiva si irevocabila". "Din punctul nostru de vedere, ministrului Sanatatii nu-i raman titlurile universitare, insa urmeaza ca Ministerul Educatiei sa hotarasca in aceasta privinta", a precizat rectorul Popescu. Seful UMF a mai spus ca, in timpul discutiilor, dr. Beuran "n-a lasat impresia ca si-a recunoscut plagiatul". In privinta Danielei Bartos, care s-a folosit de unul din ghidurile scoase sub coordonarea dr. Beuran pentru a obtine titlul de conferentiar, rectorul a spus ca, din moment ce si-a dat demisia, "va ramane sef de lucrari la UMF si va avea un credit bun in institutie". Pentru analizarea activitatii celorlalti medici care au semnat in aceste ghiduri, Senatul UMF se va reuni intr-o noua sedinta.