Ministrul Agriculturii a decis sigilarea arhivei Administratiei Domeniilor Statului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul ADS se declara surprins si isi contrazice seful

Ministrul Agriculturii, Gheorghe Flutur, a hotarat sigilarea arhivei Administratiei Domeniilor Statului (ADS) in afara orelor de program ale institutiei, incepand din data de 20 ianuarie a.c. "Aceasta decizie a fost luata in urma constatarilor Corpului de Control al ministrului privind incheierea, peste noapte, in timpul efectuarii controlului de acte aditionale la contractele semnate de reprezentantii Administratiei Domeniilor Statului cu diversi agenti economici, contracte aferente perioadei 2002-2004. Avem deja 130 de acte aditionale semnate doar de ADS, fara sa fie semnate de concesionari", a declarat ieri ministrul Agriculturii, care, la intrebarea daca va fi sesizat PNA, a raspuns "categoric da, vor fi sesizate toate organele de control, in functie de rezultatul anchetei". Directorul general al ADS, Corneliu Popa, se declara surprins de afirmatiile ministrului Agriculturii, contrazicandu-si seful. "In ADS nu s-au facut acte aditionale pentru contractele din urma. In plus, in 2002, 2003 si 2004, Ministerul Agriculturii si-a tot schimbat titulatura. Este practic imposibil ca cineva sa faca acte aditionale pentru contractele incheiate de ADS in 2002-2003, pentru ca nu ar mai exista stampila cu fostul sigiliu al ministerului. In 2005, nu se pot face facturi pentru 2003", ne-a declarat Corneliu Popa, directorul general al ADS.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite