FOTO Ministrul Rus forţează validarea. Scrisoarea a II-a către CCR: Nu ştim cât de corecte sunt listele permanente

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul de Interne, Ioan Rus
Ministrul de Interne, Ioan Rus

După ce ieri a transmis către Curtea Constituţională a României (CCR) o adresă în care spunea că pe listele electorale permanente se află 18.292.514 de persoane, ministrul Internelor, Ioan Rus, s-a răzgândit şi a trimis azi o nouă adresă, în care spune că nu ştie exact câţi alegători există în România.

Adresa de azi conţine "precizări suplimentare" la cea de ieri şi anunţă CCR că "Ministerul de Interne, ca administrator al bazei de date, nu îşi poate asuma veridicitatea numărului de persoane înscrise în listele eletorale permanente, neavând instrumente legale suplimentare de control a datelor procesate de autorităţile publice locale".

 Pe ce se bazează

Ioan Rus a "forwardat" către CCR nişte explicaţii ale Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, instituţie din subordinea sa.



Textul de la Evidenţa Populaţiei spune că "există posibilitatea ca în listele electorale permanente să fie înscrise persoane după cum urmează" şi sunt enumerate câteva categorii: decedaţi din ţară şi străinătate neînregistraţi, persoane care s-au stabilit afară şi nu au comunicat acest lucru autorităţilor autohtone etc.

Aceste nereguli, mai spune adresa, se puteau întâmpla din cauza cetăţenilor respectivi şi a familiilor lor, din cauza unor angajaţi din personalul de la Evidenţa Populaţiei, din cauza autorităţilor străine (care nu au comunicat decesul unor cetăţeni români), din cauza primarilor care nu au actualizat listele electorale permanente.

De aceea, se afirmă în final, "datele de mai sus pot fi de natură să afecteze numărul total al cetăţenilor cu drept de vot înscrişi în listele electorale permanente".

Nu este niciun fel de exemplu al unei situaţii precum cele de sus, tot ceea ce susţin subordonaţii lui Rus este că da, teoretic, se pot întâmpla şi scăpări.

Care poate fi proporţia acestor "erori" nu se precizează niciunde.

Rus aruncă responsabilitatea la Autoritatea Electorală Permanentă

"Conform prevederilor legale în vigoare, competenţa de evrificare a acestora aparţine exclusiv Autorităţii Electorale Permanente", se mai spune în adresa respectivă.

Document

INS îşi menţine poziţia

Institutul Naţional de Statistică (INS) a trimis şi el către CCR o adresă, în care a explicat lucruruile pe care le tot repetă de cla începerea controversei referitoare la cvorumul referendumului pentru demiterea preşedintelui.

Aşadar, datele definitive ale Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor 2011 vor fi date publicităţii în semestrul II al anului 2013, iar datele provizorii nu permit "dezagregarea pe grupe de vârstă", adică INS nu poate spune populaţia stabilă de peste 18 ani.

INS: Nu avem surse de date pentru numărul cetăţenilor cu drept de vot

Mai mult, atrage atenţia INS, "în sistemul statisticii oficiale din România nu există surse de date care să permită stabilirea numărului cetăţenilor români cu drept de vot, în sensul legislaţiei în vigoare, la data de 29 iulie sau la oricare altă dată calendaristică".

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite