"Ministerul Turismului trebuie să răspundă!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două familii au plecat ieri către Paris. Aceştia vor să-i aducă acasă pe cei 50 de copii din Petroşani, judeţul Hunedoara, care au plecat pe 28 aprilie, alături de 50 de dascăli, într-o

Două familii au plecat ieri către Paris. Aceştia vor să-i aducă acasă pe cei 50 de copii din Petroşani, judeţul Hunedoara, care au plecat pe 28 aprilie, alături de 50 de dascăli, într-o excursie şcolară în Franţa. Părinţii au anunţat totodată că vor da în judecată agenţia de turism care nu şi-a onorat obligaţiile contractuale. Iar dacă firma respectivă va continua să nu le răspundă nici lor, nici autorităţilor statului, atunci se vor îndrepta împotriva Ministerului Turismului.

Protecţia Consumatorului a declanşat deja o anchetă pe acest caz, iar agenţia de turism Avangarde Club riscă o amendă de 50 milioane de lei vechi şi ridicarea licenţei. Cincizeci de copii din Petroşani însoţiţi de tot atâţia dascăli care ar fi trebuit să petreacă o săptămână la Paris sunt obligaţi să stea înghesuiţi într-un hotel de lângă capitala franceză, pe banii lor, după ce firma care a organizat excursia nu le-a plătit cazarea şi nici măcar drumul în întregime.

Copiii au descoperit când au ajuns în Paris că la hotelul unde ar fi trebuit să stea nu li s-a achitat cazarea, astfel că au fost obligaţi să îşi plătească, din nou, acest serviciu.

Şoferii: nu mai avem bani de motorină!

În plus, după declaraţiile părinţilor, şoferii celor două autocare cu care micuţii au plecat în excursie i-au anunţat că nu le ajung banii pentru combustibilul necesar întoarcerii în ţară. "Copiii sunt bine, iar duminică vor decide dacă îşi mai continuă excursia sau vin în ţară. Vor trebui tot ei să dea ceva bani pentru motorină, pentru că şoferii nu au bani de combustibil", spune Octavian Popescu, unul dintre părinţii elevilor.

Până acum, toţi copiii au avut de achitat câte 40 de euro în plus, iar acum sunt cazaţi mai mulţi în camere de 3 şi 4 paturi la un hotel de la periferia Parisului. "Am vorbit cu fetiţa mea şi am înţeles că au găsit această locaţie cu sprijinul ambasadei noastre la Paris. Iniţial, copiii aveau rezervările făcute la un alt hotel, dar acolo nu fuseseră plătite camerele", a declarat Horaţiu Hulea, părintele unuia dintre copiii aflaţi în excursie.

"Zilnic ne cer bani în plus"

"Am crezut că am plătit totul, dar m-am înşelat. O noapte, copiii au petrecut-o în autocar pentru că nu au avut bani să plătească în plus suma solicitată la cazare.

Eu mi-am trimis copiii în excursie cu nişte bani, dar zilnic li se cer noi sume pentru cazare, motorină sau altele. Îmi pare rău, dar nu am putut trimite copiii cu câte 10.000 de euro de fiecare în excursie, pentru că nu am o aşa sumă", a declarat Octavian Popescu, un alt părinte care şi-a trimis cei doi copii spre Franţa.

El a adăugat că are toată stima pentru profesorii care îi însoţesc pe copii şi care fac eforturi pentru a face excursia cât mai suportabilă, "dar ghidul nu este ghid, firma care a organizat excursia nu este firmă, iar excursia este de fapt o bătaie de joc".

Copiii îl învaţă pe ghid franceza

"Am ales această firmă cu sediul în buricul târgului, pe Magheru, în Bucureşti, tocmai pentru că am vrut să nu fim înşelaţi, dar sunt nişte escroci. Am vrut ca şi copiii mei să vadă Europa, dar ei au avut parte de cu totul altceva şi au văzut cum organizează escrocii din Bucureşti o excursie", a mai explicat Octavian Popescu.

Potrivit lui Octavian Popescu, ghidul trimis de agenţia de turism nu ştie nici măcar întrebări elementare în limba franceză. "Ghidul trimis de firma de turism habar nu are de franceză. Am vorbit cu copiii mei şi mi-au spus că îl învaţă ei ce să întrebe în Franţa pentru că ea habar nu are.

Acest ghid nu s-a îngrijit nici de banii de combustibil şi nici nu are cunoştinţe de limbă franceză, ori istorie şi cultură. Au fost la o catedrală din Strasbourg şi le-a spus copiilor <> , iar copiii i-au răspuns că <> , dar ne interesează amănunte despre istoria ei. Am plătit pentru ca ei să înveţe ceva, să rămână cu ceva", a mai spus Popescu.

Şi elevii din Alba au păţit-o!

Firma de turism este aceeaşi care a organizat şi minivacanţa pe un traseu asemănător pentru 44 de elevi din Deva, Abrud şi Câmpeni, judeţul Alba, însă după ce a încasat banii, 340 de euro de elev, a uitat să facă plăţile către firma de transport şi către unităţile unde urmau să fie cazaţi copiii, în capitala Franţei.

Astfel, elevii din Deva au fost nevoiţi să se întoarcă în ţară, miercuri, după ce plecaseră spre Franţa, iar în Austria, şoferul autocarului a refuzat să meargă mai departe, motivând că transportul nu este plătit. Elevii au renunţat la excursie după ce reprezentanţii agenţiei de voiaj Avangarde Tour din Bucureşti i-au abandonat, nemairăspunzând la telefoane.

Inspectorii n-au găsit pe nimeni la sediul agenţiei Avangarde

Preşedintele ANPC Bucureşti, Constantin Cerbulescu, a precizat că instituţia pe care o reprezintă s-a autosesizat în acest caz: "Am fost astăzi (ieri - n.r.) la sediul firmei Avangarde Tour, dar inspectorii ANPC nu au găsit pe nimeni acolo. Urmează să mergem din nou luni, iar agenţia riscă o amendă maximă de 50 milioane de lei vechi. Dacă părinţii vor cere daune, se vor duce în instanţă, însă, dacă descoperim şi noi că a fost încălcat contractul, putem dispune înapoierea unei părţi din suma plătită pentru excursie". (Simona Cioacătă)

"Ambasada ne trimite acasă infractorii, nu şi copiii!"

În opinia părinţilor, cei mai vinovaţi de excursia ratată sunt Ministerul Turismului, agenţia de turism care a organizat excursia, dar şi Ambasada României de la Paris. "Reprezentanţii ministerului au spus că nu au nicio legătură cu organizatorii excursiei, dar ei sunt cei care dau licenţe firmelor şi infractorilor care organizează astfel de excursii.

Agenţia de turism-fantomă, care aparţine cine ştie cărui deputat sau senator, a trimis un ghid care nu ştie nicio limbă străină, dar este o pilă a unuia dintre aceştia, iar Ambasada României de la Paris este una de toată jena. Pune umărul la trimiterea gratuită a infractorilor în ţară, dar nu este în stare să trimită şi nişte copii români acasă", a mai spus Octavian Popescu.

Cer şi daune morale

Părinţii copiilor care au fost trimişi să vadă Europa au declarat că vor da în judecată nu numai firma de turism, dar şi Ministerul Turismului. "Vom acţiona în instanţă firma bucureşteană, iar dacă aceasta nu ne va plăti daunele solicitate vom da în judecată şi ministerul care a autorizat firma.

Vom cere atât daune materiale, cât şi morale", a precizat liderul celor 50 de copii din Petroşani. Părinţii copiilor din Petroşani afirmă că excursia a fost contractată prin agenţia de turism Avangarde Tour din Bucureşti şi au plătit 340 de euro pentru un copil.

Sloganul Avangarde: "De 13 ani, turism adevărat. Fără ghinion!"

Firma care a organizat excursiile copiilor din Valea Jiului şi Deva, Avangarde Tour, are sediul social în Bucureşti pe strada Bădeni, dar îşi desfăşoară activitatea pe Bulevardul Magheru. Societatea, conform Ministerului de Finanţe, are doi angajaţi, capital social subscris şi vărsat de 200 de lei şi o cifră de afaceri de peste 590.000 lei, în 2006.

Avangarde Tour, cu sloganul "De 13 ani, turism adevărat. Fără ghinion!", are o filială în Barcelona din 2006, conform propriei descrieri pe site-ul Infoturism. (Alexandru Saulea)

Federaţia Părinţilor nu a mai întâlnit un astfel de caz

Claudia Cocoşilă, vicepreşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiei de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar, a spus că nu a mai auzit de astfel de cazuri. În opinia ei, soluţia ca această experienţă neplăcută să nu se mai repete este "verificarea în amănunt de către părinţi şi profesori a celor care organizează excursia, a variantei de contract stabilite cu agenţia respectivă şi a garanţiilor pe care agenţia le oferă". Ea a adăugat că, "în cazul în care aş fi părintele unuia dintre aceşti copii, aş da agenţia de turism în judecată".

Compensare: o fugă la Disneyland

"La ora asta (ieri, ora României 17.00), copiii se află la Disneyland, unde sper că se distrează bine. Doi dintre părinţii din Petroşani au plecat cu maşina spre Paris ca să aducă bani de întoarcere şi să-şi ia copiii.

Micuţii sunt cazaţi la Hotelul Etap, din localitatea Coigniers, la 30 km de Paris", a precizat Radu Ciobotea, consilier media, Ambasada României la Paris. El a adăugat că directoarea şcolii din Petroşani, doamna Olga Marcoş, i-a rugat să verifice dacă într-adevăr au cazarea asigurată. (Alina Anghel)

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite