Ministerul Public nu vrea judecători în Comisia de la Cotroceni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea Constituţională a analizat ieri excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Avocatul Poporului în cazul ordonanţei de guvern prin care a fost modificată Legea răspunderii

Curtea Constituţională a analizat ieri excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Avocatul Poporului în cazul ordonanţei de guvern prin care a fost modificată Legea răspunderii ministeriale şi a fost suspendată Comisia de la Cotroceni.

Curtea urmează să se pronunţe marţea viitoare pe excepţii, după ce şi reprezentantul Ministerului Public la şedinţă a susţinut că ordonanţa de guvern este neconstituţională. În opinia Ministerului Public, aspectele reglementate prin ordonanţă nu constituie un motiv de urgenţă, aşa cum presupune acest tip de act normativ, neexistând o situaţie extraordinară, cum cere Constituţia.

De asemenea, reprezentantul Ministerului Public a susţinut că sunt încălcate şi prevederile constituţionale referitoare la regimul puterii judecătoreşti, prin constituirea comisiei formate din judecători. CSM a ales cei cinci judecători care vor face parte din comisie - Gheorghe Diaconu de la Curtea de Apel Piteşti, Camelia Nicoleta Grigorescu de la Curtea de Apel Bucureşti, Mihai Cerneanu Pop de la Tribunalul Maramureş, Floarea Grosu de la Curtea de Apel Tg. Mureş şi Liviu Herghelegiu de la Curtea de Apel Galaţi. Comisia specială are în lucru dosarele a opt actuali şi foşti miniştri.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite