Ministerul Agriculturii, preocupat de taierea cozilor la caini si asistarea pisicilor la fatare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dupa ce a numarat delfinii din Marea Neagra si s-a gandit sa acorde subventii la gogosile de matase - desi acestea sunt oricum pe stoc - Ministerul Agriculturii "iese la rampa" cu comunicate despre

Dupa ce a numarat delfinii din Marea Neagra si s-a gandit sa acorde subventii la gogosile de matase - desi acestea sunt oricum pe stoc - Ministerul Agriculturii "iese la rampa" cu comunicate despre tarifele practicate de veterinari la taierea cozilor la caini sau asistarea la fatare a iepelor, vacilor, pisicilor sau catelelor. Astfel ministerul are grija sa ne informeze ca pentru taierea urechii unui animal, tariful minim este de 60.000 lei, iar pentru operarea unei tumori pretul de pornire este de 80.000 lei. "Pretul pentru asistenta la fatare a unei iepe este de 100.000 lei, a unei vaci de 75.000 lei, iar in cazul unei pisici sau catele, de 80.000 lei", tine sa ne informeze Ministerul Agriculturii. Pentru taierea cozii unui animal mare, pretul stabilit este de 100.000 lei, iar in cazul unui caine de pana la sapte zile tariful este de 10.000 lei. Tarifele minime unice pentru libera practica medical-veterinara sunt stabilite de catre Colegiul Medicilor Veterinari, in timp ce tarifele si onorariile pentru libera practica medical-veterinara se stabilesc de catre fiecare medic veterinar. Totodata, aceeasi sursa precizeaza ca medicii veterinari din Uniunea Europeana si cei elvetieni pot profesa in Romania in aceleasi conditii cu cei autohtoni, ca urmare a modificarii legislatiei sanitar-veterinare. Acestia pot deveni membri ai Colegiului Medicilor Veterinari din Romania, fiind astfel ocrotiti de lege si avand dreptul sa-si exercite meseria nestingherit si fara interventia altor categorii profesionale, in caz contrar, avand dreptul sa informeze Colegiul in legatura cu incalcarea drepturilor.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite