Militarii romani vor avea un cartier de casute in Ghencea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Secretarul de stat Florin Encutescu, seful Departamentului pentru armonizare legislativa si relatii publice din Ministerul Apararii Nationale, a prezentat, ieri, la Bucuresti, "casa-model" care va

Secretarul de stat Florin Encutescu, seful Departamentului pentru armonizare legislativa si relatii publice din Ministerul Apararii Nationale, a prezentat, ieri, la Bucuresti, "casa-model" care va popula, incepand de anul viitor, cartierul de locuinte destinat personalului Armatei Romane. Cartierul va fi construit in zona Ghencea, pe un teren aflat in administrarea MApN. In aceasta zona isi va putea cumpara locuinta orice angajat al Ministerului Apararii - fie el cadru militar, militar cu contract (MAC) sau salariat civil. Potrivit secretarului de stat Encutescu, la nivelul intregii Armate, exista 11.000 de cereri de locuinte, dintre care 2.500 numai in Garnizoana Bucuresti. Pentru cele trei-patru sute de case din viitorul cartier Ghencea s-au acumulat deja 1.800 de cereri. Principala atractie a noului cartier o reprezinta pretul avantajos al caselor, pana la 250 de dolari pe metrul patrat, pret care include si racordarea casei la diferite utilitati - apa, canalizare, curent electric, gaze si telefon. Casele vor avea parter si etaj, vor include trei, patru sau cinci camere, bucatarie, baie, WC si garaj si vor fi dotate, din constructie, cu centrala termica proprie. Daca proprietarul va dori dotari suplimentare, cum ar fi aerul conditionat, el si le va instala si le va plati separat. Casa cea mai mare este o mica vila cu cinci camere, are 186 mp si este acum expusa in curtea hotelului militar din Drumul Taberei. Casa cea mai solicitata de angajatii Armatei este insa casa cu trei camere, cu o suprafata de pana la 120 mp. In aceste conditii, pretul celei mai ieftine case de trei camere va fi de pana la 30.000 de dolari. Casele vor fi cumparate prin credit ipotecar. La inceput, se va plati un avans de pana la 30 la suta, iar in continuare rate lunare, esalonate pe o perioada intre 10 si 25 de ani. In afara conditiilor de plata avantajoase, o alta noutate a caselor pentru militari o reprezinta tehnologia de constructie. Ele vor fi realizate din panouri tip sandvis, cu trei straturi - beton, polistiren, beton. Avantajele acestor panouri sunt reducerea timpului de executie, izolarea termica si fonica foarte buna, precum si rezistenta ridicata la incendiu. Singura restrictie impusa celor care vor cumpara case in cartierul militar Ghencea e cea referitoare la vanzarea ulterioara a acestora. Ele nu vor putea fi vandute decat unor alti angajati ai MApN. Printre casele viitorului cartier militar vor fi ridicate magazine, scoli si gradinite si vor fi amenajate spatii de joaca pentru copii. Saptamana viitoare casa-model expusa la hotelul militar din Drumul Taberei va fi vizitata si de Asociatia sotiilor cadrelor militare din MApN, ca sa vada daca le place.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite