Milionară din SUA răpită de valetul român

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Emanuel Nicolescu (32 de ani), fostul valet al milionarei Anne Bass (68 de ani) din Manhattan, New York, a fost arestat după patru ani de căutări şi investigaţii şi trimis în faţa unei instanţe federale din Bridgeport.

Românul este acuzat că, în seara de 15 aprilie 2007, împreună cu doi complici, a pătruns în reşedinţa de lux a Annei Bass din Connecticut. Fosta soţie a miliardarului texan Sid Bass şi iubitul ei, Julian Lethbridge (62 de ani), au fost sechestraţi, legaţi şi bătuţi de cei trei bărbaţi mascaţi vreme de 12 ore, relatează presa americană.

„Virusul" albastru

Anne Bass şi Julian Lethbridge au fost legaţi fedeleş în dormitor, în timp ce agresorii cotrobăiau prin vilă după seifuri. Când strădaniile lor s-au dovedit inutile, Emanuel Nicolescu şi complicii săi au trecut la planul B: s-au întors în dormitor şi au injectat în venele celor două victime un lichid albastru, pretinzând că substanţa conţine un virus mortal. Apoi, Annei Bass i s-a cerut să semneze un cec de 8,5 milioane de dolari în schimbul antidotului.

Anne Bass a refuzat, iar Julian Lethbridge chiar a reuşit să-i convingă pe agresori că nicio bancă nu va fi în stare să elibereze o sumă atât de mare într-un timp atât de scurt. În consecinţă, Nicolescu şi banda lui au obligat cuplul să bea o substanţă sedativă, înainte de a fugi cu Jeep-ul femeii. Poliţia a recuperat maşina câteva zile mai târziu, în New York. Din fericire pentru Anne Bass şi Julian Lethbridge, substanţa ce le-a fost injectată era violet de genţiană, inofensivă pentru organism.

Valetul e de vină!

Ancheta poliţiei a pedalat în gol până în urmă cu 18 luni, când cineva s-a gândit să verifice lista foştilor angajaţi ai Annei Bass. Aşa au ajuns la Emanuel Nicolescu - cetăţean român stabilit în Statele Unite din 1993 - care lucrase ca valet pentru milionara newyorkeză câteva luni în 2007 şi fusese concediat cu puţin timp înainte de atac.

Nicolescu a ajuns pe lista suspecţilor, iar în septembrie 2010 i s-au recoltat probe ADN pentru a fi comparate cu cele culese din Jeepul furat. Până să sosească rezultatul analizelor de laborator, Nicolescu a fugit în România. La 23 ianuarie 2011 s-a întors în SUA şi a fost arestat pe aeroportul din Chicago.

Săptămâna trecută, românul a apărut în faţa instanţei din Bridgeport, unde a pledat nevinovat. Judecătorul i-a refuzat eliberarea pe cauţiune, Emanuel Nicolescu urmând să rămână în închisoare pe timpul procesului. Identităţile complicilor săi sunt în continuare necunoscute. Victima românului, Anne Bass, este o fostă dansatoare care a devenit milionară în 1998, în urma divorţului de miliardarul texan Sid Bass.  

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite