Mihai Tatulici, fost angajat al TVR: „Iliescu nu putea lua puterea fără Televiziune“

Mihai Tatulici despre această afacere: "Nu comentez în nici un fel"

Într-un interviu ce va continua şi în ziarul de mâine, Mihai Tatulici „spală“ Televiziunea Română Liberă de orice implicare în diversiunea din decembrie 1989.  În decembrie 1989, Mihai Tatulici era un tânăr realizator din Televiziunea Română despre care colegii vorbeau pe la colţuri că ar fi în graţiile lui Nicu Ceauşescu.

Când a venit Revoluţia, s-a făcut util alimentând şi el Studioul 4 cu bileţele pe care Teodor Brateş le citea pe post, îngrozind o ţară întreagă cu fel şi fel de zvonuri terifiante.

Apoi, după evenimente, a realizat un serial de investigaţii despre Revoluţie în care, printre altele, a „spălat" şi imaginea Televiziunii, serios şifonată după manipulările grosolane din decembrie '89, aruncând vina pe umerii unor cetăţeni (printre care şi un domn din Băicoi) care ar fi livrat anunţuri iresponsabile prin telefon. Tatulici sare ca ars când este întrebat dacă Televiziunea a avut vreo legătură cu diversiunea „teroriştilor" şi susţine că tot ceea ce a făcut TVR  în decembrie 1989 nu a fost manipulare, ci doar expresia „psihozei colective care a avut la origini accesul la microfon a mii de oameni".

„Adevărul": În decembrie 1989, când a venit Revoluţia, lucraţi în Televiziunea Română. Care era atmosfera din instituţie în dimineaţa de 22 decembrie, înainte de fuga lui Ceauşescu?

Mihai Tatulici: Mulţi dintre noi eram într-o stare de tensiune. În special cei aduşi de la organizaţiile politice pe final de carieră. Îmi aduc aminte că mă întrebau: „Domnule, ce o să se întâmple cu noi dacă o să cadă Ceauşescu?". Plus ăştia care erau pe economic, pe politic, cu ciubucuri prin judeţe, cu cadouri. După ce a fugit Ceauşescu şi a început să vină lumea, erau cei mai ai dracu' anticomunişti. Se întreceau care să arunce tablourile cu Ceauşescu.

Cum a fost primită vestea fugii Ceauşeştilor?

Nu mai am o percepţie despre cum s-a primit în Televiziune vestea asta. Îmi amintesc că a început să vină lumea în faţă. Au intrat mulţi manifestanţi în sediu, câteva sute, pentru că ăştia de la Interne care ne păzeau se căcaseră pe ei. Au deschis poarta şi au plecat. Erau grupe mari, unii veneau pe TAB-uri, pentru că Armata pactizase cu poporul. 

Totuşi, accesul oamenilor de pe stradă în TVR a fost permis doar la început. De la un punct n-a mai intrat oricine.

Nu e adevărat, intra cine voia. De la care punct? După ce a început să se tragă, normal că nu mai venea nimeni. Televiziunea, în acel moment, era a nimănui. Urla cine voia şi făcea cum decidea atmosfera. Petre Constantin (n.r. - directorul Televiziunii) era în birou, nimeni nu mai vorbea cu el. A venit a doua zi Petre Roman şi l-a dat afară.

De la un punct, lucrurile s-au organizat cât de cât, a început transmisia către popor şi, odată cu ea, o avalanşă de informaţii neverificate au fost transmise pe post.

Da, pentru că se primeau telefoane cu tot felul de prostii: apa otrăvită, Nicu Ceauşescu ascuns în Delta Dunării la baza Roşu. Aşa s-a ajuns să se bombardeze baza Roşu, pe baza unui telefon dement.

Ion Iliescu a cucerit poporul cu televizorul  Foto: agerpres

Multe dintre zvonurile care s-au dat pe post erau citite de pe nişte bileţele aduse în studio. Sunt mărturii că v-aţi numărat printre cei care aduceau acele bileţele.

Da, bineînţeles. Am dus bileţelele, cu apa otrăvită, cu toate prostiile. Le duceam în studio şi gata. O dată sau de două ori le-am dus. Le dădeam celor care erau în studio. Treaba lor ce făceau cu ele, nici nu mă interesa ce făceau. Acolo era un comandament revoluţionar. Erau Victor Ionescu, Teodor Brateş, ăia de la Ştiri, cu care eu nu prea aveam treabă. Brateş ştia meserie, el a condus Studioul 4. El, ca şi alţii, voia să-şi spele imaginea.

Nu sunteţi de acord că zvonurile de pe acele bileţele, date prin Televiziune, au creat panică şi în multe situaţii s-a ajuns la morţi şi răniţi?

Da, aşa e. Şi pe cine vreţi să învinovăţiţi pentru asta? Eu am verificat ulterior două zvonuri: apa otrăvită şi atac asupra bazei Roşu. Vă puteţi imagina că un telefon primit de la un cetăţean din Tulcea ajunge pe post, de acolo la Marele Stat Major al Aviaţiei şi urmează ordinul comandantului, pe baza căruia pleacă două avioane şi bombardează baza Roşu? Vinovatul a fost comandantul Aviaţiei Militare pentru că el a dat ordinul. În orice armată din lume, nu poţi să te iei după un zvon dat la Televiziune.

În decembrie 1989, comandantul Aviaţiei Militare era generalul Iosif Rus, cel care ulterior a ajuns consilier prezidenţial la Cancelaria lui Ion Iliescu.

La fel cum la nicio Televiziune din lume nu te iei după un telefon al unui cetăţean şi anunţi pe post atâtea enormităţi.

Niciodată!

Dar asta s-a făcut!

Da, dar Televiziunea nu era condusă. Era un microfon liber, voi asta nu înţelegeţi. Ce să conducă Brateş, de exemplu? El era un redactor comunist şi veniseră revoluţionarii peste el. Ce autoritate să mai ai? Nu ştii cum să le dai hârtie igienică să se ducă la WC sau să le dai sandvişuri mai repede că se enervează şi te iau la bătaie. Cei care erau acolo erau slugarnici cu cei veniţi de pe stradă, nu înţelegeţi asta?

Şi atunci, cine s-a aflat la originea manipulării, cei de pe stradă? Pentru că Televiziunea a manipulat până la urmă.

Ei, a manipulat! Microfonul liber nu e manipulare, e expresia psihologiei oamenilor.

Nu prea a fost liber. Cetăţeni de pe stradă erau câţiva, speriaţi, derutaţi, care n-au zis aproape nimic la microfon. Vorbeau numai cei care trebuiau să vorbească. Lupoi, Cico şi alţii.

Şi astăzi la televizor există un grup de personaje, personajele principale. Aşa a fost şi la Revoluţie. Se instalase regula numită „ăia erau mai vocali". Cico era un bezmetic, Lupoi era un dezertor. Cine să facă cenzură în acel moment? Să-l iei de manta pe Lupoi şi să-i zici: „Bă, tu ai dezertat!"?

"Am dus bileţelele, cu apa otrăvită, cu toate prostiile. Le duceam în studio şi gata. O dată sau de două ori le-am dus. Le dădeam celor care erau în studio. Treaba lor ce făceau cu ele, nici nu mă interesa ce făceau.''

„Totul era emanaţia psihozei"

Spuneţi în cartea „Revoluţia Română în direct" că aţi primit în acele zile comunicări care, însumate, ar fi adunat vreo 200 de elicoptere inamice...

Spun alţii, nu eu. Eu n-am niciun text în carte. Arătaţi-mi voi unde am scris asta!

Scoatem cartea din ghiozdan şi îi arătăm domnului Tatulici unde a scris.

Citiţi, e interesant!

Am şi uitat că am scris textul ăsta. Ptiu! Nu e posibil! Am uitat că am scris. Eu n-am mai deschis cartea de ani buni. Mersi frumos. Înseamnă că am primit şi eu, din moment ce evoc câteva din alea. Ce să spun? Notam pe bileţele, pe care le consideram tâmpenii -le azvârleam.

Cine a venit cu ideea să se dea pe post telefoanele?

Poporul!

Nu, poporul doar suna.

Nu conducea nimeni. Totul era emanaţia psihozei colective. La un moment dat, fetele de la centrală au sunat în regia Studioului 4 şi au zis că sunt asaltate cu telefoane. Cineva de acolo a zis să le scrie şi să le trimită. Probabil că aşa, eu n-am făcut parte din structura din Studioul 4. Eu am stat la 5; când eram chemat, mă duceam la etajul 11; când eram rugat să duc bileţele în Studioul 4, le duceam. La 11 erau Silviu Brucan, Dan Marţian.

Se zice că ei erau eminenţele cenuşii ale scenariului, că nu intra nimic pe post fără să aprobe ei.

Vai! De două ori am intrat la ei şi i-am găsit discutând tot pe baza unor telefoane pe care le primeau, dar lucruri mai complicate. Despre unitatea de la Reşiţa care dăduse drumul la o rachetă şi era să cadă peste oraş. E aiurea varianta asta că nu intrau pe post decât bileţelele semnate de ei.

Despre telefoanele date la sovietici ce ştiţi?

Asta e lămurită. Iliescu nu s-a dus la ambasadă, dar a vorbit la telefon cu ei. A sunat acolo şi a vorbit. N-am fost de faţă. Ştiu de la Sergiu Nicolaescu, care a fost martor.

Ce părere aveţi despre felul cum a gestionat Televiziunea Română acele zile? Putea ieşi mai bine?

Nu! Eu am lucrat în Televiziune şi nu-mi place să învinovăţesc instituţia. Sunt nişte oameni vinovaţi acolo probabil, dar eu nu pot să-i definesc.

Din 22 până în 25 decembrie s-au păstrat pe înregistrări doar vreo 5 ore de emisie. Restul unde sunt?

N-au mai fost benzi pe care să se înregistreze, emisia a fost free. Adică nu s-a înregistrat. 

La un moment dat s-a întrerupt emisia pe motiv că s-au încălzit aparatele. Se puteau încălzi acele aparate după câteva ore de emisie?

Nu, eu nu pot să procesez un asemenea volum de bârfăraie uriaşă.

E evident că a existat această manipulare, acest scenariu despre existenţa teroriştilor. Iar Televiziunea a avut un rol important aici.

Nu mă poate convinge nimeni nici dacă mă bate că atunci a existat vreun scenariu. Nu! Este o ipoteză, dar nu avem nicio dovadă concretă.

Cineva a creat această isterie, iar fără Televiziune nu prea o putea crea.

Era singurul canal, România de atunci era condusă de Televiziune. Iliescu dacă nu avea Televiziunea, nu putea să conducă, să ia puterea. Revoluţiile se fac prin comunicarea cu masele.

În opinia dumneavoastră, există o legătură între scenariul terorist şi ceea ce s-a spus la TVR?

Bănuiesc că da. E altă nuanţă decât există.

Dacă bănuiţi că există o legătură între aceste două lucruri, bănuiţi şi că aţi participat la acest scenariu.

Eu n-am ajuns la etapa aia. Prietene, mulţi ziarişti au încercat să mă facă vinovat de multe lucruri. N-am participat la scenariul cu teroriştii. Textele voastre, le-am citit pe unele, dacă ar fi îmbibate de decenţă şi bun-simţ n-ar conţine nimic interesant. Nu sunteţi nici primii, nici ultimii.

Dacă un om care nu auzise în viaţa lui termenul de „terorist" începe să strige „teroriştii!", asta înseamnă că cineva a introdus acest termen în mentalul colectiv al acelor zile.

Fiţi atenţi că excesul de personalitate care nu e fundamentat creează monştri. Meseria noastră se face pe bază de documentare. Diferenţa de documentare dintre noi este de doi ani de muncă la cald, cu acces de la Iliescu în sus şi în jos. 

Avertismentul lui Tatulici

„Decenţa nu vă poate face decât să vă opriţi. Ne-am întâlnit pentru că am vrut să vă ajut să înţelegeţi câte ceva. Poate că ar fi mai bine să nu scrieţi nimic din această discuţie", ne-a avertizat Mihai Tatulici.

Teoria „dobitocului" din Băicoi

Nu puteţi nega că a fost ceva dubios la Televiziune în acele zile. De exemplu, momentul în care apare Cico Dumitrescu cu un anume inginer Colţ şi prezintă un cifru de la o uşă drept o „maşinărie infernală".

Măi, frate, prostia nu suportă analiză.

Acolo nu e prostie. Se vede de la o poştă că e o diversiune ieftină, menită să sporească panica populaţiei.

Ba e prostie, e imbecilitate. Îl cunoaşteţi pe Cico?

Am făcut interviu cu el. N-am putea zice că e prost.

Asta e problema voastră. Ziaristul de azi trebuie să fie dotat cu nişte mijloace de apreciere. Sunt sute de persoane care au multe dubii asupra capacităţii lui de a judeca.

Atât de lipsit de capacitate, încât să treacă pe lângă o uşă cu cifru şi să constate sincer îngrozit „ia, uite bomba!"?

Da, măi, era un spaţiu închis. Aţi auzit de spaţiile închise?

Cei din Televiziune puteau să spună că ăla e un cifru, să nu se mai panicheze lumea degeaba.

Cum să-i spui, mă, revoluţionarului care vrea liber la microfon? Pe cine vedeai în Televiziune capabil să spună asta?

Nu doar că n-au spus, dar au intrat şi ei în acel fals joc al groazei.

Da, de frică. Ăla nu era momentul de cenzurat Revoluţia.

Acolo nu e vorba de cenzură, ci de calmarea unui moment care sporea inutil panica.

Nu exista niciun şef, toţi ăştia erau vinovaţi, lucrătorii Televiziunii. Nu înţelegeţi mecanismul, sunteţi prea tineri! Toţi ăia de pe stradă, nu conta dacă erau derbedei sau ce erau, ăia erau adevăraţii. Noi, cei din Televiziune, eram falşi, eram slugile regimului comunist. Eu, dacă întâlneam un revoluţionar pe holuri, plin de noroi, trebuia să-i dau dreptate la orice. Asta era psihologia vinovăţiei.

Acolo, unde se primeau telefoane şi se nota pe bileţele, nu stătea nimeni lângă dumneavoastră să pună presiune. Puteaţi să spuneţi „asta e o prostie, o arunc la coş".

De multe ori s-a întâmplat asta, dar volumul de comunicare cu Televiziunea era uriaş. 22 de milioane de telespecatori îşi regăsiseră Televiziunea. Eu şi cu Tatomir am făcut anchete în '90 şi i-am găsit pe cei doi care au lansat zvonurile cu baza Roşu şi cu apa otrăvită. Erau doi pensionari. Unul lucrase la baza Roşu şi fusese dat afară pentru că furase şase kilograme de orez. Înţelegeţi mecanismul? Celălalt era din Băicoi şi lucrase la staţia de epurare a apei din Ploieşti. El a comunicat că bazinele de apă sunt descoperite, numai că spaţiul ăla era păzit. El a crezut că dacă s-a distrus autoritatea statului, alea nu vor mai fi păzite. Un dobitoc. A zis „dom'le, dacă se duce cineva şi varsă cianură în apă...". Un dobitoc, trebuia să verşi tone de cianură ca să otrăveşti apa.

Numai că la Televiziune nu s-a spus „atenţie, apa poate fi otrăvită", ci s-a spus clar că apa e otrăvită în toată ţara, s-a scris şi pe ecran cu litere de-o şchioapă. Nu putem arunca vina pe umerii „dobitocului" din Băicoi. Chiar dacă el a sunat, Televiziunea nu doar că a transmis ce spunea el, dar a mai şi amplificat. Cum caracterizaţi dumneavoastră toată această nebunie de la Televiziune?

O psihoză colectivă care a avut la origini accesul la microfon a mii de oameni care n-au avut autocenzura logică fiindcă momentul nu era logic.

"Toţi ăia de pe stradă, nu conta dacă erau derbedei sau ce erau, ăia erau adevăraţii. Noi, cei din Televiziune, eram falşi, eram slugile regimului comunist.''