Mihaela Rădulescu deschide seria zilelor extraordinare la Antena 1

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sărbătoare, duminică, la Antena 1, televiziunea recunoscută ca fiind liderul în materie de divertisment în preferinţele telespectatorilor. Mihaela Rădulescu revine, începând cu ora 14.30, pe

Sărbătoare, duminică, la Antena 1, televiziunea recunoscută ca fiind liderul în materie de divertisment în preferinţele telespectatorilor. Mihaela Rădulescu revine, începând cu ora 14.30, pe micile ecrane, cu "Duminica în familie", producţia de succes care, de acum, are un format mult mai dinamic.
"Balonul lui Damocles" este una dintre rubricile noi, în care invitatul principal al fiecărei emisii va fi supus unui şir de întrebări incomode, în timp ce stă sub două baloane, fiecare umplut cu ceva "de bine" sau "de rău" (flori, confetti, petale de flori sau făină, mălai, apă, praf, sare). "Dosarele Duminica în familie" este titlul unui reportaj care prezintă poveşti ieşite din comun, fie că este vorba despre una de dragoste, neobişnuită, un caz social sau un portret! şi acestea nu sunt decât două dintre noutăţile acestui show duminical. Începând din acest septembrie, "Duminica în familie" a devenit o emisiune interactivă, unde telespectatorii, în cadrul rubricii "Familia mea trăsnită", pot colabora trimiţând pe adresa redacţiei fotografii şi filmuleţe haioase.
şi pentru că tot duminică va debuta şi noua telenovelă a Antenei 1, "Vocea inimii", realizată în coproducţie de INTACT Production şi La Dolce Vita Production, invitaţii de seamă ai Mihaelei Rădulescu vor fi actorii din acest serial. Ioan Isaiu, Alexandru Repan, Marius Bodochi, Toma Dănilă, Maria Dinulescu, Cezara Dafinescu, Olga Delia Mateescu, Viorica Vodă şi Andreea Măcelaru vor dezvălui, în premieră, amănunte despre noua superproducţie a Antenei 1 şi, tot în premieră, Nico va interpreta melodia producţiei "Vocea inimii". Vor fi prezentate imagini din telenovelă, de la filmări, un making-of realizat de echipa "Duminicii în familie", care s-a "strecurat" la filmările telenovelei.
"Simte ritmul Antena 1", de la ora 20.45, este un show extraordinar de deschidere a grilei de programe, în cadrul căreia vor evolua, fără excepţie, toate vedetele postului. Nu vor lipsi nici noile vedete ale Antenei 1, printre care se numără nume cunoscute publicului, cum ar fi Cristina Cioran (protagonista peliculei "Margo"), care va fi partenera de prezentare a lui Dan Capatos, Alina şi Sorana, de la ASIA, dar şi tinere aflate la început de carieră în televiziune, ca de exemplu Cristina Dochianu, prezentatoarea rubricii "Horoscop" din cadrul emisiunii matinale ce va debuta luni, 11 septembrie.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite