Migraţie XXI, o emisiune despre românii de "afară"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

TVR Internaţional lansează pe 13 ianuarie, la ora 23,30, o nouă emisiune, "Migraţie XXI", care va analiza fenomenul emigraţiei româneşti şi va pune pe tapet problemele de adaptare a românilor

TVR Internaţional lansează pe 13 ianuarie, la ora 23,30, o nouă emisiune, "Migraţie XXI", care va analiza fenomenul emigraţiei româneşti şi va pune pe tapet problemele de adaptare a românilor sau succesele lor individuale. Emisiunea debutează cu o trilogie canadiană: seria "Românii canadieni" în trei episoade realizate cu românii din Montreal şi Toronto: "Inginer român, caut patrie" , "Lumea veche şi lumea nouă" şi "Eu, noi, ceilalţi". Seria a fost realizată de Marian Voicu şi cameramanul canadian de origine română, fost director de imagine în TVR, Cosmin Borcea. Seria "Românii canadieni" "nu se vrea un ghid de emigrare şi nici un îndemn de întoarcere acasă. Sunt trei episoade care vorbesc despre drama emigraţiei, despre o patrie nouă şi primitoare şi despre o ţară care i-a gonit, de cele mai multe ori, prin indiferenţă", spune Marian Voicu. În fiecare an, 5.000 de români ajung în Canada şi luptă pentru a dobândi cetăţenia. Unii au plecat din cauza sărăciei, alţii pentru că voiau să trăiască mai bine şi mai liberi, alţii din cauza mineriadelor... Pentru români, plecarea în Canada este o loterie. Au plecat la 20, 30 sau 40 de ani. Unii nu s-au mai întors în România din orgoliu, alţii pentru că au investit prea multă suferinţă şi muncă în noua lor ţară. Alţii pentru că le este pur şi simplu bine în Canada. Marian Voicu a mai descris povestea românilor din alte ţări precum: Siberia, Ucraina, Moldova, Albania, Macedonia, Croaţia, Finlanda, Marea Britanie, Irlanda sau Sudan, episoadele urmând a fi difuzate în fiecare vineri, de la ora 23,30, pe TVR Internaţional.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite