Micile rafinării au zilele numărate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doar trei rafinării din România sunt destul de competitive pentru piaţa europeană, cu condiţia să-şi majoreze capacitatea. Rafinăriile de mici dimensiuni nu mai au nicio şansă de a rămâne pe piaţă, iar modernizarea lor e tardivă.

Industrializarea puternică ce caracteriza România în ultimele decenii ale regimului comunist şi conceptul de a produce totul în ţară au permis punerea pe picioare a unui număr de zece capacităţi de procesare a ţiţeiului, care au atins o producţie maximă de 34 de milioane de tone pe an la sfârşitul anilor 1980.

Însă, de atunci, deschiderea graniţelor şi amplificarea importurilor, odată cu prăbuşirea multor pieţe locale, au dus la diminuarea cererii de produse petroliere, iar capacităţile au devenit supradimensionate.

Astfel că, în prezent, doar patru rafinării mai produc circa 12 milioane de tone de produse petroliere pe an,respectiv Petrobrazi şi Arpechim, deţinute de Petrom, Petromidia din grupul Rompetrol şi Petrotel Lukoil.

Restul rafinăriilor fie şi-au sistat producţia (Rafo, Steaua Română) şi sunt în stadiu de conservare sau lichidare, cu mari datorii (Astra Ploieşti, Petrolsub, Dărmăneşti), fie s-au specializat pe produse de nişă (Vega Ploieşti).

Doar doi-trei ani

„Aceste mici rafinării nu au niciun viitor la nivelul criteriilor europene de calitate Euro 5 pentru produsele albe (carburanţi – n.r.). Piaţa le va scoate în afara ei, pentru că nu sunt competitive, iar produsele pe care se axează sunt de calitate slabă. Le mai dau numai doi-trei ani“, ne-a declarat Marin Anton, fost administrator al Rafo Oneşti.  Pe de altă parte, micile capacităţi de rafinare au pierdut momentul în care mai puteau fi salvate prin investiţii masive în modernizare şi extindere. „România are multe rafinării, dar numai una, două, maximum trei sunt destul de competitive“, ne-a declarat Peter Grobmuller, şeful diviziei de petrol şi gaze din cadrul Siemens România, enumerând la acest capitol Petrobrazi, Petromidia şi Petrotel.

„Totuşi, aceste rafinării sunt de talie medie şi mică în comparaţie cu altele din Europa şi ar trebui să-şi majoreze capacitatea pentru a fi competitive pe plan global“, a mai spus oficialul Siemens, adăugând că, odată cu extinderea, rafinăriile au nevoie şi de reducerea consumului de energie.

Strategiile petroliştilor

De altfel, marile companii petroliere locale au planuri îndrăzneţe pentru dezvoltarea sectorului de prelucrare. Petrom vrea să majoreze capacitatea Petrobrazi de la 4,5 la şase milioane de tone până în 2012, deşi strategia iniţială avea drept ţintă anul 2010.

Şi Petrotel şi-a planificat investiţii care se ridică la circa 36 de milioane de euro în 2010, iar Rompetrol şi-a propus să propulseze combinatul de la Năvodari în primele 25 de rafinării europene, adică în jumătatea superioară a clasamentului. Rafo Oneşti este oprită de trei ani, iar acţionarul majoritar, Petrochemical Holding, are un plan de investiţii de peste 300 de milioane de euro pentru relansarea companiei, pentru care a cerut garanţii de stat.

Potenţial la poarta Europei

Întrucât rafinăriile produc în prezent de două ori mai mult carburant decât consumă piaţa locală, surplusul ia drumul exportului. „Capacitatea existentă de 12 milioane de tone ar trebui să fie dublată, iar dacă nu putem consuma, putem exporta. Calitatea este comparabilă cu cea europeană, expertiza şi tradiţia există, iar mâna de lucru este mai ieftină. Acest potenţial ar trebui valorificat la maximum”, consideră Marin Anton. La rândul său, Grobmuller susţine ideea potrivit căreia România poate juca o carte importată în segmentul european de rafinare, datorită în special deschiderii la Marea Neagră, care va deveni o poartă de acces a hidrocarburilor spre piaţa occidentală.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite