Meteo: Vreme instabilă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
AZI
AZI

Depresiunea islandeză, restrânsă mult în suprafaţă, dar adâncită la valori scăzute, este activă în vestul continentului, în zona Arhipelagului Britanic, în Franţa, în Ţările de Jos, în vestul Germaniei şi în vestul Elveţiei.

În restul continentului, presiunea va creşte, îndeosebi în sud-vest şi în centru. În ţara noastră, presiunea va continua să crească uşor, iar circulaţia va fi tot nordică, distribuită relativ uniform. Aşa că, vremea va fi în general instabilă, cu cerul temporar noros şi cu ploi pe arii relativ extinse la munte, în estul, în centrul şi în sudul ţării.

Ploile vor fi însoţite de descărcări electrice, de intensificări de scurtă durată ale vântului şi vor fi condiţii de grindină. În restul teritoriului va ploua izolat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 18 şi 28 de grade.

Mâine

Vremea va fi uşor instabilă, îndeosebi la munte şi în estul, în centrul şi în sudul ţării, unde cerul va fi temporar noros şi va ploua pe arii relativ extinse. Vor fi şi condiţii de grindină. În restul teritoriului, cerul va fi variabil şi va ploua izolat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 şi 28 de grade.

Poimâine

Vremea va fi uşor instabilă la munte şi în sudul ţării, unde cerul va prezenta înnorări accentuate. Va ploua local, mai ales cu caracter de aversă. Ploile vor fi însoţite de descărcări electrice şi de intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 şi 29 de grade.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite