Meteo: Vreme mohorâtă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Temperaturile astăzi
Temperaturile astăzi

Creşterea presiunii atmosferice în sud-vestul continentului va determina deplasarea depresiunii islandeze către vestul Peninsulei Scandinavice, spre locul ei de origine, dar, în rest, presiunea va scădea, mai accentuat în nord.

Dacă în jumătatea nordică a continentului presiunea va fi scăzută, iar circulaţia, vestică, în sud, chiar dacă va scădea uşor în zona Peninsulei Balcanice, presiunea va fi mai ridicată decât media multianuală.

La noi, presiunea va scădea uşor, circulaţia va fi slabă, masa de aer nu se va schimba, iar fronturile vor fi departe. În această structură, vremea va fi tot rece, iar cerul, variabil, mai mult noros în estul, sudul şi local în centrul ţării, unde, în zonele joase, se va produce ceaţă asociată local cu burniţă sau cu fulguială şi vor fi condiţii de gheţuş. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 şi 7 grade.

Mâine

Vremea se va menţine rece. Cerul va fi variabil, dar noaptea şi dimineaţa, în zonele joase, local se va produce ceaţă, care izolat, mai ales în nord, poate fi asociată cu chiciură sau cu precipitaţii slabe. Vântul va prezenta unele intensificări în zona înaltă de munte. Maximele vor fi cuprinse între -1 şi 9 grade.

Poimâine

Vremea va fi rece, cu temperaturi maxime cuprinse între 0 şi 9 grade şi minime, noaptea spre dimineaţa, între -8 şi 2 grade. Cerul, variabil va fi ceva mai noros în nordul ţării, unde izolat vor cădea precipitaţii slabe, mixte. Noaptea şi dimineaţa, în zonele joase, pe arii restrânse, se va produce ceaţă.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite