Meteo: Plouă seara şi la noapte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un nucleu desprins din depresiunea islandeză menţine presiunea scăzută  în zona Mării Baltice. În acest timp presiunea va scădea uşor în bazinul central al Mării Mediterane.

În restul continentului, îndeosebi în nord-vest şi în estul extrem, presiunea se menţine la valori relativ ridicate. La noi presiunea va scădea uşor, iar circulaţia în general slabă, predominant nord-vestică, va menţine această masă de aer de origine continental-polară.

În aceste condiţii, vremea, în general frumoasă ziua, va deveni instabilă spre seară şi la noapte în sudul şi în centrul ţării unde, pe arii relativ extinse, va ploua. Ploile vor avea caracter torenţial şi vor fi însoţite de descărcări electrice. În restul teritoriului va ploua izolat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 şi 32 de grade.

Mâine



Condiţii de grindină. Presiunea atmosferică va continua să scadă uşor în Europa centrală, unde va fi activ nucleul de presiune scăzută desprins din depresiunea islandeză. În restul teritoriului, îndeosebi în est şi în sud-vest, presiunea va fi ridicată. În zona geografică a ţării noastre, presiunea se va menţine scăzută, iar circulaţia nordică şi nord-vestică va menţine aceeaşi masă de aer.

În această distribuţie a centrilor barici vremea va fi în general instabilă. Cerul va prezenta înnorări accentuate şi va ploua în cea mai mare parte a ţării. Ploile, mai ales averse, vor fi însoţite de descărcări electrice, de intensificări de scurtă durată ale vântului, vor fi condiţii de grindină, iar izolat cantităţile de apă vor fi însemnate. În estul ţării aceste fenomene se vor manifesta pe arii mai restrânse. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 şi 30 de grade.

image
Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite