Meteo: Ploi spre seară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prelungirea anticiclonului azoric către nord-est, până în zona Mării Groenlandei, va menţine izolată depresiunea islandeză în locul ei de origine.

În restul continentului, exceptând sudul bazinului Mării Mediterane, presiunea va scădea uşor, iar la înălţime, deasupra Europei Centrale, se va menţine o masă de aer mai rece. În zona geografică a ţării noastre, presiunea va scădea uşor, dar se va menţine distribuită relativ uniform, iar circulaţia slabă va fi predominant sudică.

În aceste condiţii, vremea, în general frumoasă ziua, cu ploi slabe după-amiaza la munte, va deveni instabilă spre seară şi la noapte în vestul şi în sud-vestul ţării, unde va ploua local. Ploile, mai ales averse, vor fi însoţite de descărcări electrice şi vor fi condiţii de grindină. Maximele vor fi cuprinse între 25 şi 33 de grade.

Mâine

Vremea va deveni în general instabilă, îndeosebi în jumătatea de vest a ţării şi la munte, unde ziua va ploua pe arii extinse. Ploile, mai ales averse, vor fi însoţite de descărcări electrice. În restul teritoriului va ploua pe arii mai restrânse, îndeosebi noaptea. Maximele vor fi cuprinse între 25 şi 33 de grade.

Poimâine

Vremea va fi în general instabilă. Cerul va prezenta înnorări mai accentuate ziua  şi va ploua pe arii extinse, exceptând sud-estul, unde va ploua local. Ploile vor fi însoţite de descărcări electrice, iar izolat cantităţile de apă vor fi mai însemnate. Maximele vor fi cuprinse între 21 şi 31 de grade.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite