Meteo: Ninsoare în vest şi centru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Azi
Azi

La nivelul solului, pe continent, se vor produce modificări rapide. În nord, presiunea va continua să scadă, iar nucleul ciclonic din Europa Centrală se va deplasa foarte repede spre sud-est, până în nordul Mării Negre.

În spatele acestuia, de la Munţii Ural până în vestul Arhipelagului Britanic, Peninsula Iberică şi în vestul Mării Mediterane, presiunea va creşte. La noi, pentru început, presiunea va scădea, apoi va creşte, iar un front va aduce mai ales ziua mai mulţi nori şi ninsoare, izolat moderată cantitativ, pe arii relativ extinse în vestul, nordul şi în centrul ţării. În restul teritoriului va ninge slab pe arii restrânse.

Vântul va prezenta intensificări la munte, dar trecător ziua şi în vest, iar noaptea în sud-est, unde va viscoli, spulbera şi troieni zăpada. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -8 grade Celsius în nordul Moldovei şi 3 grade în sud-vest, iar cele minime, în general, între -17 şi -7 grade.

Mâine vremea va fi geroasă noaptea în jumătatea de est a ţării. Pe timpul nopţii va ninge slab, dar pe arii relativ extinse în vestul, nord-vestul şi în centrul ţării. Vântul va prezenta intensificări la munte, în sudul Moldovei, Bărăgan şi Dobrogea. Dimineaţa, în zonele joase, îndeosebi în sud, va fi ceaţă asociată cu chiciură. Maximele vor fi cuprinse între -10 şi 0 grade, iar minimele, între -15 şi -6 grade.

Poimâine vremea va fi rece, geroasă noaptea şi dimineaţa în centrul ţării şi local în est şi sud. Îndeosebi ziua în zonele din interiorul arcului carpatic vor cădea precipitaţii slabe, sub formă de ninsoare. În restul teritoriului va fulgui izolat. Maximele vor fi cuprinse, în general, între -6 şi 4 grade, cu cele mai ridicate valori în Banat, iar minimele, între -16 şi -6 grade, uşor mai ridicate în vest.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite