Meteo: Iarna revine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Azi
Azi

Presiunea atmosferică se va menţine scăzută în centrul Câmpiei Ruse şi în sudul continentului, mai ales în sudul Munţilor Alpi şi în zona Mării Adriatice şi a Peninsulei Balcanice, unde sunt activi ciclonii mediteraneeni, dar va creşte în vest şi în nord-vest, unde se va dezvolta un câmp de presiune ridicată, care va orienta circulaţia dinspre nord şi va aduce aer rece de origine arctică, până în Europa Centrală.

În această configuraţie, la noi, vremea va continua să se răcească, iar cerul va fi mai mult noros. Temporar va ninge în toată ţara. În zona litorală, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi trecător chiar de ploaie, iar la noapte vor fi condiţii de polei. Vântul va prezenta unele intensificări în sud-est şi în zona montană. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între -6 şi 2 grade. 

Mâine

Vremea va fi geroasă dimineaţa, îndeosebi în nordul şi în centrul ţării. Cerul va fi temporar noros şi va ninge local în jumătatea de est a teritoriului şi izolat în celelalte zone. Vântul va prezenta unele intensificări în sud-est, unde va spulbera trecător zăpada. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -8 şi 2 grade.

Poimâine

Vremea va fi geroasă dimineaţa. Cerul va fi noros în nordul ţării, unde va ninge slab. Vântul slab şi moderat va prezenta intensificări în zona înaltă de munte, unde va spulbera zăpada. În sud-vest vor fi condiţii de ceaţă asociată cu depunere de chiciură. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -8 şi 0 grade.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite