Meteo: Cer noros şi ploi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Presiunea se va menţine ridicată în vestul continentului şi va continua să crească în nord.

Totodată, în bazinul Mării Mediterane, presiunea va scădea, iar seriile de cicloni se vor deplasa, pentru început, uşor spre est, peste Câmpia Panonică. Ţara noastră va intra sub influenţa ciclonului de origine mediteraneeană, iar sistemul frontal va aduce o masă de aer mai umed. Chiar dacă în nord-est temperatura va scădea, vremea va fi tot deosebit de caldă. În prima parte a zilei, cerul va fi mai noros în nordul şi în centrul Moldovei, unde izolat va ploua slab, iar spre seară şi noaptea nebulozitatea se va accentua şi va ploua pe arii extinse în Banat şi în Oltenia şi, local, în restul teritoriului. Maximele vor fi cuprinse între 10 grade, în nordul Moldovei, şi 24 de grade, în Lunca Dunării.

Mâine

Vremea se va răci, mai accentuat în zonele din exteriorul arcului carpatic. Cerul va fi noros şi va ploua. Izolat, cantităţile de apă vor fi mai însemnate, iar în nordul Moldovei şi la munte, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă sau de ninsoare. Maximele vor fi cuprinse între 7 şi 17 grade, mai scăzute în nordul Moldovei.

Poimâine

Temperatura va continua să scadă. Cerul va fi mai mult noros în vest, în nord şi în centru, unde va ploua. La munte şi în nordul Moldovei, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă sau de ninsoare. Maximele vor fi cuprinse între 5 şi 15 grade, mai scăzute în nordul Moldovei, dar mai ridicate în Banat, în Oltenia şi în Muntenia.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite