Meteo: A venit iarna

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Azi
Azi

 Presiunea atmosferică se va menţine scăzută în cea mai mare parte a continentului, cu centri depresionari în zona Peninsulei Scandinave, Câmpiei Ruse, vestului Peninsulei Iberice, dar şi în zona Mării Egee, unde vremea este foarte instabilă.

La noi, presiunea va continua să scadă, iar frontul atmosferic pătruns aseară în vestul ţării va traversa rapid întreg teritoriul, iar în urma lui va veni, dinspre Europa Centrală, o masă de aer mult mai rece. Vremea se va răci accentuat, astfel că temperaturile maxime vor fi cuprinse între -5 şi 5 grade, cu cele mai scăzute valori în Maramureş, Crişana, nordul Moldovei şi în estul Transilvaniei şi cele mai ridicate pe litoral. Cerul va fi temporar noros şi va ninge, local, la munte, şi pe arii mai restrânse în nord şi în centru. În sud, precipitaţiile vor fi predominant sub formă de ninsoare.

Mâine

Vremea va fi rece, cu maxime cuprinse între -7 şi 3 grade şi minime, între -12 şi -2 grade, mai scăzute în depresiuni, până la -16 grade. Ziua, izolat, va fulgui în estul şi în sud-estul ţării, iar noaptea va ninge local în vest. Izolat se va produce polei. Vântul va prezenta unele intensificări în Dobrogea şi la munte.

Poimâine

Valorile maxime vor fi cuprinse între -3 şi 5 grade, iar cele minime, în general între -8 şi 0 grade. Cerul va fi noros în jumătatea de vest a ţării - unde vor cădea precipitaţii sub formă de lapoviţă şi de ninsoare - şi variabil, mai mult noros, noaptea, în restul teritoriului, când, pe arii restrânse, va ninge slab.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite