Metanul, subestimat de politicile de mediu

Compararea doar cu bioxidul de carbon introduce erori în estimarea efectelor încălzirii globale. Metanul eliberat în atmosferă în urma descompunerii deşeurilor menajere sau după

Compararea doar cu bioxidul de carbon introduce erori în estimarea efectelor încălzirii globale.

Metanul eliberat în atmosferă în urma descompunerii deşeurilor menajere sau după ce bovinele şi-au rumegat hrana este un puternic gaz cu efect de seră. Auzim adesea despre programele guvernamentale de reducere a emisiilor de CO2, însă rareori se pomeneşte ceva şi despre metan.

Contribuţia acestui gaz la încălzirea globală este mult subestimată, apreciază un studiu publicat de trei cercetători francezi în revista "La Recherche".

Metanul ajunge în aer în urma descompunerii gunoaielor menajere, a dejecţiilor de animale sau iese din fisurile scoarţei terestre. Stomacul rumegătoarelor, fundul oceanelor sau erupţiile vulcanice sunt, de asemenea, surse de metan.

Cercetătorii care publică în revista "La Recherche" datele a trei ani de măsurători spun că dioxidul de carbon este într-adevăr principalul gaz cu efect de seră de origine antropică, dar metanul vine imediat din urmă.

Există multe alte gaze poluante care contribuie, în proporţii diferite, la accentuarea schimbărilor climatice. Fiecare gaz absoarbe şi retrimite spre sol razele reflectate de Pământ (care altfel ar părăsi atmosfera terestră), producând un efect similar serelor.

Mai multe gaze încălzesc planeta

Trei francezi, specialişti în energie şi climat, Benjamin Dessus, Bernard Laponche şi Herve Letreut, au realizat un studiu în care au arătat cât de puţină importanţă i se acordă metanului, pe care ei îl numesc "gaz cu un puternic efect de seră".

Cercetătorii avertizează că, dacă politicile de luptă împotriva schimbărilor climatice se concentrează pe bioxidul de carbon, dar neglijează impactul altor gaze cu efect de seră, precum metanul, protoxidul de azot, ozonul troposferic sau clorfluorcarbonul, se vor dovedi un adevărat fiasco.

Ei demonstrează, cu cifre şi grafice, că recuperarea unei mari părţi a metanului degajat în urma descompunerii gunoaielor menajere şi convertit ulterior în electricitate ar ajuta la diminuarea efectului de seră mai mult decât construcţia de reactoare nucleare.

Sau, mai concret, ar avea acelaşi efect ca cel pe care l-ar presupune izolarea termică a 400.000 de locuinţe vechi anual, timp de 25 de ani la rând. Cu cheltuieli mai mici, valorificarea acestui gaz ar putea fi sursă de energie pentru încălzirea imobilelor sau pentru punerea în mişcare a mijloacelor de transport.

CO2, citat cu precădere

Cei trei cercetători francezi au început acest studiu pornind de la textul rezoluţiei Consiliului de Mediu al Uniunii Europene, din 30 octombrie 2007. Textul prevede că pentru a evita încălzirea planetei cu peste 2° C, "concentraţiile de gaze cu efect de seră din atmosferă trebuie aduse progresiv la nivelul de aproximativ 450 părţi pe milion în volum echivalent CO2".

Uniunea Europeană propune reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 20 la sută până în 2020 şi cu 50 la sută până în 2050, raportat la nivelul anului de referinţă 1990. Aceste ţinte pot fi atinse, reducând, deopotrivă, cantitatea de CO2 din atmosferă cu 50 de procente, precum şi cantităţile de metan şi de protoxid de azot, cu 30 la sută fiecare, până în 2050 faţă de nivelul anului 1990. Reducerea la jumătate a emisiilor de dioxid de carbon nu va permite, de una singură, să atingă ţinta de 450 ppmv echivalent CO2.

Este necesar, prin urmare, un efort de reducere exercitat concomitent şi asupra celorlalte gaze. Cercetătorii francezi reproşează însă că în textul Consiliului de Mediu este citată cu precădere necesitatea de diminuare a emisiilor de gaz carbonic din atmosferă, "alte gaze cu efect de seră nefăcând obiectul niciunei menţiuni ştiinţifice".

Generalizarea induce în eroare

Aceiaşi cercetători susţin că lipsa unor menţiuni propriu-zise a altor gaze de seră se bazează pe raţiuni practice. Este mult mai simplu să contabilizezi contribuţia mai multor GES la încălzirea globală, convertind totul în "tone echivalent CO2". Dar aceasta nu este decât o generalizare care pe mulţi i-ar putea induce în eroare şi ar putea considera că avem de-a face cu emisiile unui singur gaz.

Europa riscă să nu-şi atingă ţintele

Experţii francezi mai punctează un element important: calculele de echivalenţă sunt realizate într-o manieră aproximativă. Şi această modalitate de calcul contribuie la subestimarea impactului metanului, în mod special. De obicei, se admite că o tonă de metan în atmosferă are acelaşi efect cu 21 de tone de CO2. Această echivalenţă însă nu este valabilă decât pe o perioadă de o sută de ani.

Dar metanul nu rămâne în atmosferă decât aproximativ 12 ani, cu mult mai puţin decât dioxidul de carbon. Viaţa metanului în atmosferă fiind mai mică decât cea a dioxidului de carbon, impactul său climatic este cu atât mai ridicat, cu cât perioada de referinţă aleasă este mai scurtă.

De exemplu, până în 2050, dată la care Europa trebuie să reducă cel puţin la jumătate emisiile de gaze cu efect de seră faţă de anul 1990, "puterea încălzirii globale" a metanului nu este egală cu 21, ci cu 49. Iar în cinci ani, o tonă de metan face tot atâtea pagube cât 101 tone de CO2. În felul acesta, Europa nu va reuşi să îşi atingă obiectivele dacă nu integrează metanul în programele de reducere a emisiilor şi dacă persistă să-i aplice un coeficient de echivalenţă necorespunzător.