Metallica a încins stadionul Cotroceni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei peste 24.000 de fani prezenţi la concert au fredonat versurile idolilor lor Când au intrat pe scenă membrii Metallica, fanii extaziaţi au aruncat biletele în sus şi şi-au aplaudat

Cei peste 24.000 de fani prezenţi la concert au fredonat versurile idolilor lor

Când au intrat pe scenă membrii Metallica, fanii extaziaţi au aruncat biletele în sus şi şi-au aplaudat idolii.

"You are beautiful my friends", a spus James Hetfield după prima piesă. Acesta i-a salutat pe fanii veniţi la concert şi a spus că sunt fericiţi că s-au întors în România.

Membrii Metallica au urcat pe scenă în jurul orei 21.10, iar fanii i-au întâmpinat aşa cum se cuvine. Au ridicat mâinile în aer şi au început să cânte împreună cu idolii lor melodia "Creeping death".

Stadionul Cotroceni a fost în picioare. O seară rock în adevăratul sens al cuvântului în care fanii veniţi la concert şi-au îndeplinit visul. I-au văzut live pe James Hetfield, Kirk Hammett, Robert Trujillo şi Lars Ulrich şi au cântat împreună cu ei, printre altele, "Harvester of Sorrow", "Die, die my darling" şi "Welcome home (Sanitarium)".

Aglomeraţie la baruri

Înainte de Metallica, la ora 20.00, pe scenă a apărut formaţia texană "The Sword" ("Sabia"), care însoţeşte trupa pe tot parcursul turneului european. La final, aceştia nu au primit foarte multe aplauze. Nerăbdători, fanii cereau însă ca idolii lor să urce mai repede pe scenă.

Cei însetaţi şi-au putut lua o bere cu două jetoane, echivalentul a 5 lei. Deşi organizatorii au spus că aceştia nu vor sta la coadă pentru băuturi, în doar câteva zeci de minute de la începerea spectacolului, casieriile de unde se cumpărau jetoanele şi barurile deja se aglomeraseră.

Peste 24.000 de fani

În ciuda ploii torenţiale, fanii formaţiei deja intrate în legendă au venit în număr mare pe stadionul Cotroceni. Mulţi au venit din diferite colţuri ale ţării pentru a-i vedea pe idolii lor în acest spectacol incendiar.
"Nu mă mai doare nimic dacă vin la Metallica", a spus Florin Florea, un contabil de 33 de ani care a venit la concert chiar dacă are un picior în ghips.

Încă din timpul zilei, străzile din Bucureşti au fost invadate de oameni care purtau tricouri negre cu sigla Metallica. Ploaia le-a zădărnicit însă eforturile, aşa că la concert majoritatea purtau pelerine sau improvizaţii din pungi de plastic. Ploaia nu le-a luat însă şi cheful de distracţie. Unul dintre fani cânta melodia "Enter Sandman" încă de dinainte de începerea concertului. Dacă la ora 16.00, când a fost permis accesul, nu era foarte aglomerat, în jurul orei 19.00 s-a făcut coadă la intrarea pe stadion.

A doua oară la Bucureşti

Mulţi fani au stat şi după începerea concertului pe lângă stadion, sperând că măcar îi vor auzi cântând pe cei de la Metallica.

Membrii trupei Metallica au ajuns pe Aeroportul Aurel Vlaicu în jurul orei 17.10, fiind aşteptaţi de cinci autoturisme Mercedes la ieşirea din salonul oficial al aeroportului. De la Bucureşti, aceştia pleacă spre Sofia, unde vineri vor avea un alt concert. Formaţia de heavy-metal a mai fost în România în 1999, când au cântat pe fostul stadion Naţional.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite